România, invitat de onoare la primul târg de produse alimentare ţărăneşti în Ungaria
Primul târg de produse alimentare de casă organizat la Budapesta în timpul week-end-ului a constituit o atracţie pentru circa 15.000 de vizitatori, relatează MTI, citând declaraţii făcute luni de organizatori. Potrivit Agerpres, micii producători au oferit peste 100 de tipuri de brânză de casă, jambon, cârnaţi, gemuri, miere, fructe uscate, ciocolată, uleiuri de gătit, vinuri şi faimoasa palincă în standuri amenajate într-o sală de 4.500 m.p. a centrului cultural Millenaris, a declarat iniţiatorul târgului Krisztian Pap.
Cel mai mare interes l-au trezit vizitatorilor dulciurile, preparatele din carne, brânză şi diferite soiri de vin, aceştia făcând cumpărături în valoare de 100 de milioane de forinţi /368.000 de euro/ în cele trei zile ale târgului.
Cei mai populari expozanţi care au întrunit votul vizitatorilor au fost cuplul Koltays, producători ai unor gemuri de fructe şi specialităţi de ciuperci foarte apreciate de public, pe locul al doilea clasându-se produsele de panificaţie Lipot, iar pe al treilea – muştarul Iolimex din Transilvania, România fiind oaspete de onoare al târgului.
Pe acelasi subiect:
- Târg de produse tradiționale în curtea Ministerului Agriculturii
- București: Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel are loc între 27 și 29 iunie
- Târg de produse tradiționale și ecologice la Baia Mare
- Târg de produse tradiționale și ecologice la Ministerul Agriculturii, astăzi, de Ziua Europei
- Târg de produse tradiționale la Romexpo, în perioada 28 mai – 1 iunie