România ar putea să exporte ovine în China, guvernanții vehiculează cifra de 500.000 de capete
Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat luna trecută la Beijing, afirmă că autoritățile chineze doresc să importe cereale şi carne de oaie din România.
La finalul unei întâlniri cu omologul său chinez, Zhang Gaoli,, vicepremierul român a declarat că „în ceea ce priveşte carrnea de ovine, dumnealor sunt dispuşi să începem imediat procedurile necesare pentru a se realiza acest export. În ceea ce priveşte laptele şi produsele din lapte, a promis că va analiza şi, în perioada imediat următoare, vor da un răspuns pe care îl va primi sigur Autoritatea Sanitar-Veterinară”.
Liviu Dragnea a mai precizat că „noi vrem să exportăm în jur de 500.000 de ovine, dar să vedem la ce nivel ajungem”
„Nu pot vorbi acum de cifra exactă pentru că abia astăzi, în urma discuţiilor, domnul viceprim-ministru mi-a promis că China acceptă să începem procedurile tehnice pentru acest lucru, ceea ce este o veste foarte bună pentru noi. Sperăm să ajungem la 500.000 de ovine. Cred că o sa începem intâi cu carnea de miel, dupa cum am discutat astăzi”, a spus vicepremierul.
Cei doi oficiali au discutat şi despre posibilitatea ca România să exporte cereale către China.
„Am discutat despre necesarul de cereale pe care îl are China, care este într-o situaţie în care are nevoie de cereale. Suprafaţa afectată pentru producţia de cereale în China este insuficientă pentru necesarul de consum din această ţară şi împreună am convenit să dezvoltăm posibilităţile de export masiv de cereale din România către China”, a mai spus Liviu Dragnea.
Pe acelasi subiect:
- Vinurile românești vor fi prezente la cel mai mare târg de profil din China
- Dezvoltarea sectorului energetic romanesc, cu fonduri din China
- Chinezii vor să investească în agricultura bio din România
- Investiții în agricultura românească prin Banca Chineză
- În ce țări ar putea fi exportate oile românești