Republica Moldova: Producţia de vin, în creştere
Producţia de vin şi băuturi alcoolice din Republica Moldova a crescut în primele patru luni ale anului 2010, potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică. Volumul producţiei de vin a crescut în ianuarie-aprilie 2010, faţă de ianuarie-aprilie 2009, cu peste 21%, iar cel al băuturilor alcoolice – cu peste 53%. Potrivit sursei consultate de […]
Producţia de vin şi băuturi alcoolice din Republica Moldova a crescut în primele patru luni ale anului 2010, potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică. Volumul producţiei de vin a crescut în ianuarie-aprilie 2010, faţă de ianuarie-aprilie 2009, cu peste 21%, iar cel al băuturilor alcoolice – cu peste 53%.
Potrivit sursei consultate de agromonitor.ro/arhiva, în ianuarie-aprilie 2010 a fost produs vin în valoare de 492,6 milioane de lei, iar băuturi alcoolice distilate – în valoare de 132,7 milioane lei. Vinificatorii moldoveni se confruntă, însă, cu un blocaj financiar, în condiţiile în care datoriile cumulate se ridică la 96 de milioane de euro, iar stocurile de băuturi sunt estimate doar la 30 milioane de euro.