Republica Moldova: Preţurile au crescut în decembrie cu 1,3%. S-au scumpit uleiul, ouăle, pâinea şi laptele
Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova informează, potrivit Unimedia, că în luna decembrie 2010 preţurile au crescut faţă de noiembrie 2010 cu 1,3%. Această creştere a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, nealimentare şi a serviciilor. Cea mai semnificativă scumpire o atestăm la uleiul vegetal şi ouă. S-au ridicat de asemenea preţurile […]
Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova informează, potrivit Unimedia, că în luna decembrie 2010 preţurile au crescut faţă de noiembrie 2010 cu 1,3%. Această creştere a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, nealimentare şi a serviciilor. Cea mai semnificativă scumpire o atestăm la uleiul vegetal şi ouă. S-au ridicat de asemenea preţurile la fructe şi legume, lapte şi pâine.
Creşterea preţurilor medii de consum în decembrie faţă de noiembrie 2010 a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 2%, nealimentare – cu 1,4% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,1%.
Creşterea preţurilor produselor alimentare a fost mai semnificativă la: struguri – cu 16,7%, ulei vegetal – cu 10,4%, ouă dietetice – cu 9,7%, fructe proaspete – cu 4,7% (inclusiv: mere – cu 15,6%), legume – cu 4,4% (inclusiv: morcov – cu 10%, usturoi – cu 6,8%, castraveţi de seră – cu 6,4% şi varză – cu 4,9%), lapte şi produse lactate – cu 2,7% (inclusiv: lapte integral – cu 4,3%, brânză din lapte de vacă – cu 3,2%). Totodată, în luna decembrie au scăzut preţurile la: citrice – cu 7,1%, băuturi nealcoolice – cu 2,1% şi zahăr – cu 0,5%.