Republica Moldova: Motorina înghite veniturile fermierilor

Creşterea preţurilor la carburanţi între 30 şi 60 de bani pentru benzină şi 40 de bani pentru motorină a fost un şoc pentru agricultori. Aşa încât unii intenţionează să micşoreze suprafeţele cultivate sau să reducă din operaţiile de cultivare a solului. La rândul său, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, crede că, indiferent de preţul combustibilului, agricultorii […]

Creşterea preţurilor la carburanţi între 30 şi 60 de bani pentru benzină şi 40 de bani pentru motorină a fost un şoc pentru agricultori. Aşa încât unii intenţionează să micşoreze suprafeţele cultivate sau să reducă din operaţiile de cultivare a solului. La rândul său, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, crede că, indiferent de preţul combustibilului, agricultorii care lucrează pământul o vor face în continuare.

Lui Gheorghe Maţcu, agricultor din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, majorarea preţului la motorină i-a dat peste cap toate calculele, deoarece costurile lucrărilor de primăvară vor creşte de câteva ori. „Scumpirile la carburanţi m-au afectat grav, pentru că nu ştiu cum vor fi preţurile la culturile pe care le voi recolta şi risc să nu îmi răscumpăr investiţiile”, explică Maţcu.

Agricultorul are o suprafaţă de 250 ha de teren pe care creşte doar culturi de câmp (rapiţă, floarea-soarelui, orz şi grâu – n.r.). A început să muncească în agricultură din anul 2003 împreună cu părinţii. Iniţial, s-a orientat spre creşterea viţei-de-vie, dar ulterior a observat rentabilitatea culturilor de câmp, deşi riscurile sunt mai mari. Anul trecut, cele mai profitabile culturi pentru fermier au fost floarea-soarelui şi grâul, pe care le-a vândut la preţul de 5 lei per kg şi, respectiv, 2,50.

Afacerea e profitabilă, dar, potrivit lui Maţcu, majorarea continuă a costurilor la produsele petroliere îl face să se gândească la diferite scenarii pentru a face faţă situaţiei. „Intenţionez să mai reduc din suprafeţele cultivate, poate am să fac şi altă afacere, de alternativă, cu care o voi susţine pe cea de bază. De asemenea, să mai scot câte o operaţie din tehnologia cultivării culturilor. De exemplu, la pregătirea solului de primăvară mă voi limita la trecerea unei singure dăţi cu cultivatorul şi cu gratiile cu dinţi faţă de câteva treceri pe care ar trebui să le fac înainte de semănatul culturii”, menţionează Gheorghe, citat de Jurnal de Chisinau.

Subiecte pe Agromonitor