Au fost reluate platile prin SAPARD

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit confirmarea din partea Fondului Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor privind reluarea plăţilor pentru proiectele SAPARD aflate în derulare,a declarat pentru NewsIn Cornelia Mihai, secretar de stat în MADR. Plăţile din bugetul naţional către beneficiarii SAPARD pot fi reluate, cu condiţia reverificării cererilor în conformitate […]

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit confirmarea din partea Fondului Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor privind reluarea plăţilor pentru proiectele SAPARD aflate în derulare,a declarat pentru NewsIn Cornelia Mihai, secretar de stat în MADR.

Plăţile din bugetul naţional către beneficiarii SAPARD pot fi reluate, cu condiţia reverificării cererilor în conformitate cu noile proceduri, după ce Fondul Naţional a confirmat că planul implementat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit (APDRP) este conform cu recomandările CE.

„Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit confirmarea din partea Fondului Naţional privind reluarea plăţilor SAPARD din bugetul naţional, cu condiţia reverificării tuturor cererilor conform cu noile proceduri consolidate. Cei de la APDRP au început deja de săptămâna trecută această operaţiune şi sperăm ca în această săptămână să trimitem o solicitare de fonduri către Fondul Naţional şi să începem plăţile”, a declarat Cornelia Mihai, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, citată de Mediafax.

Plăţile către beneficiarii programului SAPARD sunt sistate din luna iulie de către autorităţi, după ce Comisia Europeană a stopat decontarea cheltuielilor, în urma deficienţelor constatate la auditul din iunie.

Subiecte pe Agromonitor