Razie printre legume şi fructe în Vulcan
Autoritatile din Vulcan „au dat iama”, cu verificari, in piata de zarzavaturi din localitate. Comerciantii au fost „cautati” la certificatele de producator. Pietarii din Vulcan au fost controlati la acte, ieri dimineata, de catre echipe mixte de verificare formate din inspectori ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Hunedoara, politisti, inspectori fiscali si reprezentanti ai […]
Autoritatile din Vulcan „au dat iama”, cu verificari, in piata de zarzavaturi din localitate. Comerciantii au fost „cautati” la certificatele de producator. Pietarii din Vulcan au fost controlati la acte, ieri dimineata, de catre echipe mixte de verificare formate din inspectori ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Hunedoara, politisti, inspectori fiscali si reprezentanti ai Directiei Agricole si Dezvoltare Rurala (DADR).
Autoritatile au vrut sa afle cati dintre comerciantii aflati in piata din municipiu au documente pentru marfa pe care o vand si cati dintre ei sunt producatori agricoli cu acte. Razia s-a axat, in primul rand, pe depistarea celor care aduc certificate de producatori, dar care vand marfa de import, si pe sanctionarea acestora.
Producatori din Moldova
Nu toti comerciantii au avut acte si, chiar si cei care erau in perfecta legalitate, au fost luati la intrebari pe motiv ca, in Romania, la aceasta ora, nu sunt pomi care sa rodeasca mere si nici campuri cu rosii coapte. „Am depistat cativa comercianti care aveau certificat de producator pentru rosii si mere si nu cred ca, acum, aceste produse se pot culege din Romania”, a declarat Claudiu Grama, reprezentant al DADR Hunedoara, citat de Servus Hunedoara.