Proteste de amploare ale agricultorilor din Spania

| Actualitate, Extern | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: ,

Mii de agricultori şi crescători de animale au manifestat sâmbătă la Madrid, protestând faţă de criza profundă cu care se confruntă sectorul lor de activitate şi afirmând că acesta este ameninţat de „ruină”. Potrivit agenţiei France Press, protestul a fost organizat sub deviza „mediul rural merge către ruină, mobilizează-te” şi a reuşit să blocheze centrul capitalei spaniole.

Agricultorii au denunţat preţurile prea scăzute pentru produsele lor şi au cerut guvernului să ia rapid măsuri pentru susţinerea activităţii lor. „Trebuie menţinute preţurile. Producerea unui kilogram de măsline costă de trei ori mai mult decât preţul de vânzare”, a declarat Antonio Sanchez, producător de măsline din Estremadura şi participant la protest.

Cele trei organizaţii agricole care au convocat manifestaţia – Asaja, Coag şi Upa – denunţă lipsa de rentabilitate a domeniului agricol şi afirmă că veniturile reale au scăzut cu 26 la sută în Spania în perioada 2003 – 2008, iar 124.000 de locuri de muncă au fost desfiinţate. În acelaşi timp, costurile de producţie au crescut cu 34 la sută, afirmă cele trei organizaţii, care denunţă practicile din lanţurile de distribuţie şi preţurile de vânzare finale prea mari.

În afara unor „preţuri corecte” şi a unei reglementări a pieţei, cele trei organizaţii agricole mai cer şi un plan de finanţare a sectorului şi o fiscalitate adaptată la potenţialul acestuia. Agricultura reprezintă circa 3 la sută din Produsul Intern Brut spaniol.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde

19.02.2019 - 8:01
Anonim spune: Carcasa de iepure,pentru cei interesati 0760510528 raspunde

03.01.2019 - 3:00
DIANA spune: BUNA Am si eu cativa urechiati dc as avrea unde sa ii vand as axtinde numarul lor ,imi poate oferi cineva detaliile necesare ? raspunde

21.11.2018 - 11:39
Popescu Emilian spune: Parerea mea este ca, fiind o cultura mai putin cunoscuta suprafetele vor fi restranse si pe piata nu se vor cauta. Apropo de suprafete, in zona Oltenieii si in mod special in zona Dabuleni ,unde conditile pedo-climatice sunt favorabile cultivarii, la ce suprafete s-a ajuns? Multumim! raspunde

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde