Proiectul de Lege a painii initiat de Rompan, in linie dreapta
Producatorii si comerciantii de paine din Romania vor fi nevoiti sa respecte conditii mult mai severe fata de cele prevazute in momentul de fata. Potrivit presedintelui Rompan, Aurel Popescu, patronatul pregateste, pentru a fi dezbatut in Parlament, un proiect de Lege a painii care va contine anumite conditii de fabricare si de comercializare. Potrivit acestuia, […]
Producatorii si comerciantii de paine din Romania vor fi nevoiti sa respecte conditii mult mai severe fata de cele prevazute in momentul de fata. Potrivit presedintelui Rompan, Aurel Popescu, patronatul pregateste, pentru a fi dezbatut in Parlament, un proiect de Lege a painii care va contine anumite conditii de fabricare si de comercializare. Potrivit acestuia, producatorii care nu vor respecta conditiile igienico-sanitare nu vor mai avea dreptul sa fabrice paine niciodata.
„Acest proiect de lege a pâinii va conţine două mari probleme: 1 ce condiţii trebuie să îndeplinească cel care produce pâinea. Şi mai mult e legat de conditiile sanitare, tehnice, norme şi tot legat de problema tehnică e legat că fiecare produs trebuie să aibă specificaţii tehnice. Apropo de pâinea integrală,pâinea integrală trebuie să se facă doar din făină integrală. Şi doi e faptul că pâinea să se vândă doar în magazine specializate sau în raioane specializate organizate în fiecare magazin”, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Rompan.
Unitatile de comercializare a painii vor fi obligate sa vanda acest produs in conditii igienico-sanitare, nu pe strada in navete sau in tot felul de ambalaje.
„Daca nu se vor respecta aceste conditii, se va ajunge pana la interzicerea pe viata a comercializarii acestui produs. Acum, spre deosebire de anul trecut, pretul materiei prime aproape s-a dublat. Exista o limita a pretului painii. Pentru anul viitor, Guvernul trebuie sa pregateasca foarte bine cadrul legislativ pentru a contracara cresterea pretului graului pe piata mondiala. Printre masurile care trebuie avute in vedere amintesc reducerea sau eliminarea TVA pentru a influenta in mod pozitiv pretul painii”, a conchis Aurel Popescu.
In ultima perioada, patronatul Rompan a colaborat cu Oficiul pentru Protectia Consumatorului, cu Politia Economica si cu Garda Financiara pentru descoperirea celor care nu respecta conditiile igienico-sa-nitare. In plus, organele fiscale au urmarit identificarea producatorilor si comerciantilor care nu-si platesc datoriile catre stat.
Potrivit estimarilor autoritatilor, bugetul statului este pagubit, anual, cu 1.500 miliarde de lei, bani proveniti, in cea mai mare parte, din neplata Taxei pe Valoarea Adaugata.