De maine pot fi depuse proiectele pe turism rural

În perioada 18 septembrie – 30 octombrie 2008, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR anunţă lansarea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsurile 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”şi 313 „Încurajarea activităţilor turistice”, în vederea accesării fondurilor europene pentru dezvoltare rurală. Fondurile […]

În perioada 18 septembrie – 30 octombrie 2008, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR anunţă lansarea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsurile 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”şi 313 „Încurajarea activităţilor turistice”, în vederea accesării fondurilor europene pentru dezvoltare rurală.

Fondurile disponibile pentru măsura 312 sunt de 98.857.420,00 Euro, iar pentru măsura 313 acestea sunt în valoare de 108.844.555,00 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect în cadrul acestor măsuri este de 200.000 Euro.

Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii, inclusiv Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri de la Oficiile Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, precum şi accesând site-urile www.madr.ro şi www.apdrp.ro.

Depunerea proiectelor se va face la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitantul urmând să îndeplinească criteriile de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului corespunzător fiecărei măsuri.