Ploi în aproape toată țara. Cum va fi vremea până pe 25 mai

| Actualitate, Agrometeo | de

Etichete: ,

Administrația Națională de Meteorologie a publicat, luni, estimările meteorologice pentru perioada 12 – 25 mai 2014, valabile pentru principalele regiuni ale țării.

În Banat, până pe data de 15 mai, vremea se va răci treptat și vor înregistra temperaturi mai scăzute decât în mod normal pentru a doua decadă a lunii mai, cu valori maxime medii în jurul a 11 grade Celsius. Sfârșitul primei săptămâni, precum și cea de-a doua săptămâna de prognoză, vor aduce însă temperaturi din ce în ce mai ridicate, până la medii peste cele normale în această perioadă, de 27-28 de grade, spre sfârșitul intervalului. Valorile nocturne vor urma aproximativ aceeași evoluție, dar variațiile nu vor fi atât de mari ca în cazul celor diurne și se vor înregistra, în medie, între 6 și 14 grade Celsius. În intervalul 13 — 15 mai vor cădea ploi importante cantitativ. De asemenea, ploi de scurtă durată vor fi posibile și în celelalte zile, însă cantitățile de apă vor fi în general slabe.

În regiunea Crișanei, tendința generală a vremii până joi, 15 mai, este de răcire, de la medii ale valorilor maxime de 19-20 de grade, până la 12-13 grade. După această dată, temperaturile diurne vor crește, iar mediile pe regiune vor tinde, spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni, spre 28 de grade și vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal la această dată. Media minimelor termice va avea variații de la 6 grade în intervalul 16-18 mai, până la 13-14 grade la sfârșitul perioadei de prognoză. În prima săptămână va ploua temporar în fiecare zi, iar în jurul datei de 14 mai cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În a doua săptămână va mai ploua trecător, pe arii mai restrânse și în general slab cantitativ.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice vor avea variații de la medii ale maximelor diurne de 19 grade în data de 13 mai, până la aproximativ 14 grade în zilele de 15 și 16, atunci când vremea va deveni rece pentru această dată. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi tot mai ridicat, până la medii diurne pe întreaga regiune de 25-26 de grade. Cele mai reci dimineți vor fi în data de 13 mai, precum și în intervalul 16-19 mai, cu valori medii în jurul a 5 grade, iar cele mai calde între 23 și 25 mai când temperaturile minime vor fi de 10-11 grade Celsius. Vor fi ploi temporare aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar pe arii mai extinse în prima săptămână. Cele mai mari cantități de apă vor cădea în jurul datei de 14 mai.

În Maramureș, în prima săptămână, cel mai cald va fi pe 13 mai, când maximele termice se vor situa în jurul valorii de 21 de grade. Apoi temperatura aerului va marca o scădere, spre 18 grade, în medie, în zilele de 15 și 16 mai, iar vremea va deveni răcoroasă. În cea de-a doua săptămână regimul termic va marca o creștere, în special spre sfârșitul intervalului, când mediile maximelor vor ajunge la 27 de grade și vor caracteriza o vreme caldă pentru a doua decadă a lunii mai. Temperaturile nocturne vor avea oscilații între valori medii de 5 grade pe 13 mai, și 12-13 grade în intervalul 23-25 mai. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima săptămână a perioadei de prognoză, iar în zilele de 14 și 15 mai se vor acumula cantități mai importante de apă. În a doua săptămână vor fi ploi trecătoare, pe arii restrânse și, în general, slabe cantitativ.

În Moldova, până pe 14 mai, vremea se va răci treptat, iar valorile maxime vor ajunge, în medie, la 17 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul regiunii. După această dată, vremea se va încălzi treptat, devenind caldă pentru această perioadă a anului, iar la sfârșitul intervalului de prognoză se vor atinge valori medii pe întreaga regiune de 27 de grade Celsius. Minimele termice vor fi mai scăzute în prima săptămână, când vor avea variații ale mediilor regionale între 7 și 11 grade, apoi și acestea vor crește cu 3-6 grade până la finalul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse și local mai însemnate cantitativ va fi mai mare pe 14 și 15 mai.

În Dobrogea, temperaturile diurne, cu valori medii de 18-20 de grade în prima săptămână, vor crește treptat în cea de-a doua, iar mediile maximelor vor ajunge la 25 de grade în ultimele zile din intervalul de prognoză. Evoluția temperaturilor nocturne va fi asemănătoare cu a celor diurne, astfel încât în dimineața zilei de 16 mai media termica va fi de aproximativ 9 grade, pentru ca până pe 25 mai temperaturile nocturne să ajungă cu 5-6 grade mai ridicate. Va ploua pe arii relativ extinse pe data de 14 mai și posibil, pe arii restrânse și slab cantitativ, în celelalte zile.

În Muntenia, până la jumătatea primei săptămâni temperaturile vor scădea cu aproximativ 8 grade, vremea devenind răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne de 15-16 grade în jurul datei de 15 mai. Ulterior, regimul termic va fi în creștere, astfel încât, în ultimele zile ale perioadei de prognoză, mediile maximelor diurne vor ajunge la 27-28 de grade și se vor situa peste normele climatologice specifice celei de-a doua decade a lunii mai. Minimele termice se vor situa, în medie, între 7 grade în dimineața zilei de 16 mai și 14 grade pe 25 mai. Va ploua aproape în fiecare zi, în special în prima săptămâna, iar pe 14 mai ploile vor fi importante cantitativ.

În Oltenia, vremea se va răci treptat până pe 15 mai, când va deveni mai rece decât în mod normal pentru această dată, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 11 grade Celsius, pornind de la 20 de grade la începutul intervalului. La sfârșitul primei săptămâni, precum și în cea de-a doua săptămână, va avea loc un proces de încălzire treptată ce va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate, până la valori medii ale maximelor diurne de 26-27 de grade în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile nocturne se vor situa între 6 și 11 grade în prima săptămână, apoi vor marca o creștere, spre 14 grade la sfârșitul intervalului de prognoză. Vor fi ploi de scurtă durată aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, însă în jurul datei de 14 mai aversele vor cădea pe arii extinse și vor fi importante cantitativ.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

Abonamente stiri medicale Medic24
FORUM

06.04.2025 - 1:39
Daniel spune: Vreau sămânța tratata tătarca pt maturi și prețul va rog raspunde

20.11.2024 - 9:29
Vid spune: Am cativa meri nealtoiti, care produc fructe verzi - galbui, foarte bune, de marime medie si se coc in primele zile de august. Sunt foarte, foarte productivi , producand circa 50 kg /pom matur , insa neajunsul este ca rodesc o data la 2 ani, deoarece din cauza rodului excesiv nu reuseste sa produca lastari de rod pentru anul urmator. Ce se va intampla daca acei meri ii folosesc ca portaltoi??? Pomul altoit rezultat va produce in fiecare an?? De ce ?? raspunde

12.08.2024 - 5:34
Oprea Ana spune: Doresc un număr de tel de la prelucrare mere Băcia raspunde

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde