Pescarii din Deltă au sesizat Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor

Sunt nemulţumiţi din cauza Ordonanţei 127/2010, care le-ar interzice dreptul la pescuit familial. Vicepreşedintele comisiei, deputatul PNL de Tulcea Octavian Popa, a declarat la Tulcea, într-o conferinţă de presă, că va da curs acestei sesizări: „Ordonanţa face ca, timp de patru luni pe an, pescarii să nu poată captura cele cinci kilograme de peşte pe […]

Sunt nemulţumiţi din cauza Ordonanţei 127/2010, care le-ar interzice dreptul la pescuit familial. Vicepreşedintele comisiei, deputatul PNL de Tulcea Octavian Popa, a declarat la Tulcea, într-o conferinţă de presă, că va da curs acestei sesizări: „Ordonanţa face ca, timp de patru luni pe an, pescarii să nu poată captura cele cinci kilograme
de peşte pe zi. Este un abuz prevăzut de lege, iar ministrul Agriculturii va fi citat de comisie”, a spus el.

De altfel, încă din data de 4 ianuarie, după ce senatorul PSD Trifon Belacurencu a criticat acelaşi act normativ, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, a afirmat că ordonanţa nu anulează dreptul la pescuit familial, formularea primului articol al actului normativ fiind în conformitate cu principiile de administrare
a unei rezervaţii a biosferei.

Ulterior, el a menţionat că, după înfiinţarea Bursei peştelui, la Tulcea, va urma promovarea unui act normativ care vizează acordarea pentru localnicii Rezervaţiei a dreptului de proprietate şi de moştenire asupra luciilor de apă în care îşi desfăşoară activitatea, conform unei propuneri făcute publică în urmă cu câţiva ani de Institutul Naţional Delta Dunării, scrie romania libera.

Subiecte pe Agromonitor