Parlamentarii din Comisia pentru Agricultură acuză modul de descentralizare a Ministerului

Parlamentarii din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor acuză felul în care este realizată descentralizarea Ministerului Agriculturii şi solicită primului-ministru şi ministrului Agriculturii asigurarea transparenţei procesului. „Nu suntem împotriva descentralizării, ci a modului în care se face” a declarat, ieri, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Valeriu Tabără. Acesta a adăugat că parlamentarii au trimis, săptămâna trecută, […]

Parlamentarii din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor acuză felul în care este realizată descentralizarea Ministerului Agriculturii şi solicită primului-ministru şi ministrului Agriculturii asigurarea transparenţei procesului.

„Nu suntem împotriva descentralizării, ci a modului în care se face” a declarat, ieri, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Valeriu Tabără. Acesta a adăugat că parlamentarii au trimis, săptămâna trecută, o scrisoare primului-ministru, Emil Boc, şi ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, prin care parlamentarii au cerut ca descentralizarea ministerului să fie realizată în dialog cu organizaţiile profesionale din sector.

Preşedintele Comisiei pentru Agricultură a explicat că desfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) nu se poate realiza fără efectuarea unei analize şi verificări a patrimoniului şi gestiunii. „Să transferi proprietatea publică a statului, să o pui la dispoziţia unor consilieri în zonele acestea de descentralizare şi să se joace politic cu ea, asta înseamnă că mâine-poimâine chiar şi Universităţilor le vor fi luate proprietăţile”, a menţionat preşedintele Comisiei pentru Agricultură.

Citeste mai mult in Curierul National