Orientări strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate

| Politici agricole | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: , ,

În Ședința Guvernului din 28 mai 2014 a fost adoptat Memorandumul privind aprobarea Orientărilor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate (2014 – 2020).

Memorandumul vizează stabilirea principalelor direcții de urmat pentru asigurarea creșterii atractivității și dezvoltării durabile a zonei montane defavorizate, prin punerea în valoare a resurselor, stabilizarea populaţiei, menținerea identității culturale, creşterea puterii economice la nivel local, în condiţiile păstrării echilibrului ecologic și protecţiei mediului natural.

Având în vedere faptul că zona montană defavorizată a României constituie un teritoriu special, de interes naţional, cu un imens potențial economic, social, cultural şi de mediu, prin atingerea obiectivelor stabilite se va realiza protejarea şi valorificarea responsabilă a resurselor montane, ţinând seama şi de efectele schimbărilor climatice, prevenindu-se depopularea acestor zone şi degradarea tradiţiilor, îndeletnicirilor şi specificităţii culturale a acestora.

Zonele montane defavorizate trebuie să beneficieze de o politică specifică definită conform principiilor dezvoltării durabile, care să conducă la reducerea dezechilibrului între regiunile mai favorizate și cele montane defavorizate, marcate de constrângeri naturale permanente, vizând ansamblul problematicii economice, sociale, culturale și de mediu înconjurător.

Implementarea obiectivelor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate se va realiza în intervalul 2014 – 2020 şi coincide cu perioada de programare a fondurilor şi politicilor Uniunii Europene (2014 – 2020). Implementarea obiectivelor strategice de către toţi factorii implicaţi din România va fi monitorizată şi evaluată pe parcurs, urmând ca la finalul perioadei vizate, 2020, acestea să fie revizuite în vederea pregătirii următoarei perioade de programare (2021 – 2027).

De asemenea, adoptarea prezentului Memorandum contribuie și la implementarea măsurilor de dezvoltare rurală în perioada 2014 – 2020, având ca obiect dezvoltarea spaţiului rural montan şi alinierea României la nivelul celorlalte state cu zone montane defavorizate, membre ale Uniunii Europene.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

Abonamente stiri medicale Medic24
FORUM

20.11.2024 - 9:29
Vid spune: Am cativa meri nealtoiti, care produc fructe verzi - galbui, foarte bune, de marime medie si se coc in primele zile de august. Sunt foarte, foarte productivi , producand circa 50 kg /pom matur , insa neajunsul este ca rodesc o data la 2 ani, deoarece din cauza rodului excesiv nu reuseste sa produca lastari de rod pentru anul urmator. Ce se va intampla daca acei meri ii folosesc ca portaltoi??? Pomul altoit rezultat va produce in fiecare an?? De ce ?? raspunde

12.08.2024 - 5:34
Oprea Ana spune: Doresc un număr de tel de la prelucrare mere Băcia raspunde

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde