Olt: Mere în şcolile oltene, din martie

| Regional | de

Etichete: , ,

Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli intră în funcţiune şi în judeţul Olt. Potrivit estimării Consiliului Judeţean Olt, care în prezent pregăteşte documentaţia de atribuire a distribuţiei, 37.500 de elevi din clasele I-VIII vor primi de la începutul lunii viitoare, în pauza dinaintea ultimei ore de curs, mere cu greutăţi cuprinse între 90 şi 150 de grame şi cu preţuri cel mult egale cu 30 bani/bucată, scrie Gazeta de Sud.

În Olt, valoarea totală a programului – distribuţie plus măsuri adiacente – se ridică la 730.000 de lei. Potrivit regulamentului Programului „Fructe în şcoli“, campanie demarată oficial în România din noiembrie 2010 şi finanţată atât din fonduri europene (9,7 milioane de euro), cât şi de la bugetul de stat (3,7 milioane de euro), fiecare copil de ciclu primar sau gimnazial va primi zilnic câte un măr gratuit pe toată durata anului şcolar (93 de zile calendaristice). În plus, Programul conţine o serie de acţiuni educative concepute în sensul iniţierii şi creşterii gradului de educare al elevilor privind alimentaţia sănătoasă.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

05.03.2020 - 12:35
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numarul meu este 0905286325 raspunde

14.02.2020 - 12:14
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numărul meu este 0905287606. raspunde

25.01.2020 - 5:00
Anonim spune: Am pus feromoni si i -am atras din toata pasunea.De cinci ani nj ne ramane un fruct ña livada .Cu insecticid mor dupa ce mananca florile chimizate.Jale fac !!! raspunde

06.11.2019 - 2:32
Georgi spune: Am si eu o mica ferma de iepuri mat interesa cit oferiți pe kg si ce rase cumpărați sa ma contactati 0754431439 raspunde

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde