Mult aşteptatul Cod al bunelor practici va ieftini mâncarea cu cel mult 10%. În Franţa, o lege similară a dus la scăderea preţurilor în medie cu 20%

Deşi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi ai patronatelor din alimentaţie dădeau asigurări că, odată cu aplicarea codului de bune practici, alimentele se vor ieftini cu până la 30%, acum aceştia dau înapoi şi vorbesc de reduceri de preţ cu cel mult 10%

„Scopul legii comercializării produselor alimentare nu este numai de reechilibrare a rapoartelor dintre producătorii agricoli şi marile reţele de magazine, ci şi de a avea efecte pozitive asupra consumatorilor. Dacă legea va fi aplicată cum trebuie, concurenţa va duce la scăderea preţurilor pe rafturi. Efectele legii nu se vor vedea imediat, ci la 2-3 luni, dacă totul merge bine. Realist vorbind, ne putrem aştepta la ieftiniri sub 10% ale produselor”, a declarat pentru Gândul Mihai Vişan, director executiv Asociaţia Română a Cărnii (ARC).
În schimb, reprezentanţii patronatului vinului sunt de altă părere. „Acum au loc negocierile dintre producători şi marii retaileri. Nu se vor produce ieftiniri la raft. Termenul de două trei luni (avansat de patronatul cărnii pentru ieftiniri -n.red.) mi se pare fals. Consider că totul va depinde de ce se va întâmpla pe plan european în acest domeniu, ceea ce va determina o repoziţionare a marilor retaileri şi în România”, ne-a spus Ovidiu Gheorghe, director general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului.
Citeste mai mult in Gandul