Ministrul Lucia Varga acuză că au existat legi modificate „cu dedicaţie” în domeniul forestier
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, acuză fostele guvernări că au fost părtaşe la tăirerile ilegale din păduri prin modificarea „cu dedicaţie” a anumitor ordonanţe cu aplicabilitate în domeniul forestier. „Noi, pe lângă acest Cod silvic, am identificat încă 10 hotărâri de guvern şi cel puţin 7-8 ordine de ministru la care […]

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, acuză fostele guvernări că au fost părtaşe la tăirerile ilegale din păduri prin modificarea „cu dedicaţie” a anumitor ordonanţe cu aplicabilitate în domeniul forestier.
„Noi, pe lângă acest Cod silvic, am identificat încă 10 hotărâri de guvern şi cel puţin 7-8 ordine de ministru la care lucrăm, pentru că regulamentul de exploatare a masei lemnoase va spune foarte clar cum se va face exploatarea şi tot restul şi vom intra în normalitate. Dar trebuie să modificăm ordine de ministru, pentru că au fost ordine care au fost modificate, şi îmi asum ce vă spun, pentru a permite mai uşor furtul”, a precizat Lucia Varga, sâmbătă, la Oradea.
Ea a mai declarat, potrivit Agerpres, că noul Cod silvic prevede foarte clar că se vor acorda compensaţii proprietarilor de păduri care deţin terenuri în parcuri naturale sau alte zone speciale, compensaţii alocate din Fondul de ameliorare şi din vânzarea certificatelor de emisii.
„Facem în perioada următoare hotărârea de guvern pe care o s-o dezbatem public şi încercăm să dăm aceste compensaţii”, a subliniat ministrul delegat.