Mii de hectare, lăsate pîrloagă. Subvenţiile de la stat nu sînt suficiente pentru întreţinerea terenurilor agricole
Mii de hectare de teren din judeţul Buzău ar putea fi cultivate în acest an doar cu buruieni. De ceva vreme, fermierii din judeţ au constatat că agricultura nu mai reprezintă o adevărată afacere. Şi asta pentru că preţurile pentru cultivarea terenurilor, de la arat şi însămînţări şi pînă la întreţienerea cîmpurilor, au crescut continuu. […]
Mii de hectare de teren din judeţul Buzău ar putea fi cultivate în acest an doar cu buruieni. De ceva vreme, fermierii din judeţ au constatat că agricultura nu mai reprezintă o adevărată afacere. Şi asta pentru că preţurile pentru cultivarea terenurilor, de la arat şi însămînţări şi pînă la întreţienerea cîmpurilor, au crescut continuu. În schimb, preţul de vînzare a produselor agricole a rămas acelaşi.
Aşa se face că tot mai puţini fermierii ies în cîştig, iar mulţi fac agricultură ca să nu lase terenurile pîrloagă. Deşi statul le suportă o parte din cheltuieli, unii ţărani nu mai pot face faţă costurilor şi au decis să lase terenurile în paragină. În acest moment, doar puţin peste 90 la sută din cele peste 80 de mii de hectare din judeţ au fost însămînţate. Ceea ce înseamnă că mii de hectare vor fi cultivate doar cu buruieni. Primii care vor renunţa la agricultură şi vor lăsa terenurile pîrloagă vor fi micii fermieri care administrează cel mult cinci hectare. Ei nu au avut banii necesari pentru începerea lucrărilor de primăvară, iar ajutoarele de la stat sau de la Uniunea Europeană au venit cu întîrziere. Lipsa banilor necesari investiţiei, profitul mic obţinut anul trecut, coroborate cu vremea capricioasă au făcut ca arăturile fie demarate tîrziu. În aceste condiţii, nu este exclus ca suprafeţele necultivate să fie chiar mai mari decît anul trecut.
Citeste mai mult in Sansa Buzoiana