Mai mare preţul decât varza. Preţurile înşelătoare au început să dispară din pieţele Craiovei

Uşor-uşor, pieţarii craioveni au început să respecte majoritatea prevederilor din regulamentele pieţelor din municipiu, adoptate prin Hotărârea nr. 119/2011 a consiliului local. Preţurile scrise cu cifra leilor mare şi cea a banilor cât mai mică – pentru a-i induce pe clienţi în eroare – aproape că au dispărut. Majoritatea tarabelor aveau preţurile afişate cu cifre […]

Uşor-uşor, pieţarii craioveni au început să respecte majoritatea prevederilor din regulamentele pieţelor din municipiu, adoptate prin Hotărârea nr. 119/2011 a consiliului local. Preţurile scrise cu cifra leilor mare şi cea a banilor cât mai mică – pentru a-i induce pe clienţi în eroare – aproape că au dispărut. Majoritatea tarabelor aveau preţurile afişate cu cifre mari, toate de aceeaşi înălţime. Teama de sancţiuni a făcut să dispară atât vânzătorii de pe alei, cât şi marfa expusă în faţa tarabei.

„După ce le-am adus la cunoştinţă noile reguli, i-am lăsat pe comercianţi câteva zile, apoi, de luni, am început controalele, împreună cu Poliţia Locală. Din fericire, n-am recurs până acum la sancţiuni, deoarece comercianţii s-au conformat normelor impuse prin hotărâre a consiliului local“, susţine Gabriel Şerban, directorul general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Deşi regulamentul îi impunea să afişeze preţul cu cifre de şapte centimetri, Constantin Lelian s-a gândit să elimine orice urmă de îndoială. Aşa că a scris preţul de două ori mai mare decât era obligat, afişându-l pe grămada de varză oferită la vânzare. „Dacă aşa e la regulament, aşa facem. Numai că ar trebui să se aplice un regulament din ăsta şi în magazine, nu doar în pieţe, să nu te mai păcălească orice supermarket. Primăria ar trebui să se gândească şi la asta“, spune el, citat de gazeta de sud.

Subiecte pe Agromonitor