MAI face bilanţul pagubelor produse de ploile şi inundaţiile din ultimele zile
Circulația pe două drumuri naționale și patru drumuri județene a fost îngreunată din cauza materialului lemnos, pietrelor și aluviunilor transportate de apele revărsate, informează Ministerul Afacerilor Interne. Ca urmare a inundațiilor a fost distrusă o singură locuință (construită din chirpici), în județul Maramureș, de unde pompierii au reușit salvarea a două persoane, care în momentul […]
Circulația pe două drumuri naționale și patru drumuri județene a fost îngreunată din cauza materialului lemnos, pietrelor și aluviunilor transportate de apele revărsate, informează Ministerul Afacerilor Interne. Ca urmare a inundațiilor a fost distrusă o singură locuință (construită din chirpici), în județul Maramureș, de unde pompierii au reușit salvarea a două persoane, care în momentul de față sunt în afara oricărui pericol.
De asemenea, 73 de case şi 528 anexe gospodăreşti au fost afectate parțial, fără a fi însă produse pagube importante, la această oră apele fiind în curs de retragere.
În județele Vrancea, Botoșani și Suceava, din cauza apelor revărsate, au fost avariate 39 de poduri și podețe.
Săptămâna trecută, grindina a afectat culturile de legume din mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa. De asemenea, pagube însemnate au fost înregistrate în judeţul Olt.