Legumicultura în comuna Vidra: „Cheltuieli mari, producții mediocre”
Profesorul Victor Lăcătuș, un cunoscut specialist în legumicultură, consideră că în țara noastră legumicultura se face cu mari cheltuieli, însă producțiile și veniturile obținute nu sunt pe măsura efortului depus de agricultori. „Veniturile nu asigură profitul corespunzător; aceasta nu numai din cauza cheltuielilor foarte mari ca urmare a unor prețuri care cresc încontinuu, ci și […]
Profesorul Victor Lăcătuș, un cunoscut specialist în legumicultură, consideră că în țara noastră legumicultura se face cu mari cheltuieli, însă producțiile și veniturile obținute nu sunt pe măsura efortului depus de agricultori.

dr. ing. Victor Lăcătuș.
foto: IES
„Veniturile nu asigură profitul corespunzător; aceasta nu numai din cauza cheltuielilor foarte mari ca urmare a unor prețuri care cresc încontinuu, ci și a productiilor mediocre. Se mai adaugă și faptul că producătorul nu se recompensează pe măsura muncii lui. Casele sau mașinile din Matca, ca și din alte zone legumicole, Vidra, Izbiceni, sunt facute cu mari sacrificii”, spune Victor Lăcătus, citat într-un material realizat de Institutul de Economie Socială.
Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, consumul de legume proaspete în România a crescut în 2011 față de 2010 cu 5,5%. Producția autohtonă de legume are o evoluție fluctuantă, suprafețele cultivate fiind în scădere în ultimii ani. La nivel național, în anul 2011 suprafața cultivată cu legume în câmp și solarii a fost de 230.000 hectare, iar producția a fost de 3.300.000 tone.
Totodată, importurile de legume proaspete au fost in valoare de 152 milioane de euro in 2011, din care importul de tomate proaspete reprezinta 29 milioane de euro.
Specialiștii spun că mărirea suprafețelor de solarii ar fi cea mai buna soluție pentru legumicultura României, culturile înființate în spații protejate reprezentând deja 33% din producția legumicolă.