Inspectorii DSVSA Constanța au controlat peste 200 de firme, săptămâna trecută
În perioada 6-12 iulie 2013, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, prin medicii veterinari din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2013”, a desfăşurat activităţi de control în 203 unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare. Potrivit unui comunicat al instituției, s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 11.800 lei, […]

În perioada 6-12 iulie 2013, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, prin medicii veterinari din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2013”, a desfăşurat activităţi de control în 203 unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.
Potrivit unui comunicat al instituției, s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 11.800 lei, conform H.G. 984/2005 cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele deficienţe: manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare, nerespectarea normelor specifice privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare si de valorificare a produselor alimentare, ambalarea si etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării şi comercializării, nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare.
Activitatea Comandamentului Sezon Estival 2013 se desfăşoară, începând cu data de 8 iulie 2013, în colaborare cu medicii veterinari detaşaţi, beneficiind şi de sprijinul a doua echipe de interventie rapida şi a unui autolaborator autorizat aparţinând Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.