Inspectorii ANSVSA au încheiat campania națională de control pe filiera laptelui
ANSVSA au încheiat luna aceasta campania de controale la nivel național pe filiera laptelui, campanie care s-a desfășurat în perioada 10 iunie – 4 iulie.
Inspectorii ANSVSA au verificat modul în care operatorii din domeniu respectă condiţiile sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea şi comercializarea laptelui crud şi a produselor din lapte către consumatorul final.
La nivelul fiecărei DSVSA judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, au fost constituite echipe mixte (formate din specialişti în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală, sănătăţii/identificării animalelor şi reprezentanţi ai Serviciului de Inspecţii), care au efectuat controale oficiale în unităţile din sectorul laptelui, pe întregul lanţ alimentar.
În această perioadă au fost verificate 2.568 de obiective, şi anume: 552 de ferme de vaci, 993 de exploataţii non-profesionale (gospodării ale populaţiei), 419 de centre de colectare a laptelui, 222 de unităţi de procesare a laptelui şi 382 de automate pentru distribuirea laptelui.
Deficienţele constatate de inspectorii ANSVSA în urma controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 63 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 75.080 de lei, au fost acordate 161 de avertismente pentru deficienţe minore şi au fost emise 34 de Ordonanţe de Interzicere a Activităţii şi 15 Ordonanţe de Suspendare a Activităţii, până la remedierea neconformităţilor descoperite.
Pe acelasi subiect:
- Recomandări ANSVSA pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate
- Prima conferinţă regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor, organizată la Bucureşti
- Controale ANSVSA în piața Progresul din Capitală
- Bilanțul controalelor ANSVSA în industria alimentară, în luna mai 2014
- ANSVSA şi IGPR controlează laboratoarele private în care se realizează analize în domeniul sanitar veterinar şi al pentru siguranţei alimentelor