Ing. Constantin Burlacu: Importanța materialului săditor în cultivarea cartofului

| Vegetal | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: , , , ,

Pregătirea materialului de plantat la cultura cartofului, începe deja de la recoltarea tuberculilor pentru sămînţă. De aceea pe tot parcursul manipulării tuberculilor, de la recoltare şi până la plantarea lor în anul următor, trebuie evitată vătămarea lor şi amestecarea soiurilor, a categoriilor biologice, sau a loturilor cu diferite provenienţe.

De asemenea, trebuie evitată degradarea materialului de plantat prin expunere la soare, la condiţii de umiditate şi intemperii, sau păstrarea temporară în grămezi neaerisite şi neprotejate. Aceeaşi grijă este necesară, pe parcursul depozitării, pînă la plantare, prin respectarea parametrilor optimi de temperatură, umiditate şi ventilaţie, pentru reducerea la minim a pierderilor de păstrare şi menţinerea capacităţii de producţie a materialului de plantat.

CALITATEA MATERIALULUI DE PLANTAT la cartof este deosebit de importantă în realizarea producţiilor ridicate, constante şi eficiente.

Calitatea materialului de plantat la cartof este determinată de următoarele însuşiri:

1)categoria biologică, respectiv gradul de infecţie cu viroze;
2)vigoarea tuberculilor:
3)integritatea şi gradul de sănătate a tuberculilor (infecţia lor cu boli sau dăunători);
4)puritatea soiului;
5)uniformitatea materialului de plantat, ca mărime (dimensiunea tuberculilor).

Calitatea materialului de plantat, pe lângă condiţiile pedoclimatice şi cele agro-fitotehnice, asigură realizarea potenţialului de producţie al soiului cultivat. Aceşti trei factori acţionează asupra producţiei după legea MINIMULUI şi anume, dacă unul dintre aceşti factori este deficitar, anulează sau reduce şi efectul celorlalţi.

Relaţia dintre calitatea materialului de plantat şi condiţiile tehnologice poate fi judecată din următoarele puncte de vedere:

– cand calitatea materialului de plantat este slabă, scade mult capacitatea lui de producţie, caz în care pentru realizarea unor producţii mulţumitoare trebuie create condiţii tehnologice mai bune, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare, ridicând costurile de producţie;

– cand calitatea materialului de plantat este bună sau foarte bună, se asigură producţii ridicate şi în condiţiile unor tehnologii normale, cu cheltuieli mai reduse.

În concluzie, calitatea materialului de plantat este un factor atât de important pentru rentabilizarea culturii de cartof, încât nu suportă nici o economie sau concesie.

Numeroase cercetări au dovedit că VALOAREA BIOLOGICĂ a materialului de plantat are o contribuţie de pînă la 50% în obţinerea de producţii ridicate. ZAAG van der D.E.(1973) arată că ţările care obţin an de an producţii ridicate de cartof, reînoiesc anual sau cel mult la 2 ani materialul de plantat, utilizând categoria biologică de sămînţă Certificată clasa A (I1) sau cel mult sămînţă Certificată clasa B (I2) cu un grad de infecţie virotică sub 10%.

Folosind un material de plantat viguros, cu energie de încolţire ridicată, cultura va răsări mai repede, mai uniform şi va forma un număr mai mare de tulpini principale la cuib, respectiv de tuberculi. Deoarece, după plantare timp de aproximativ 30-50 de zile, noua plantă se dezvoltă aproape în totalitate pe seama substanţelor de rezervă din tuberculul mamă,cu cît aceste rezerve sunt mai mari şi vigoarea colţilor este mai pronunţată, planta va creşte şi se va dezvolta mai repede.

Vigoarea tuberculilor de sămînţă se apreciază după: valoarea internă, fertilitatea tuberculului, energia de încolţire şi puterea de străbatere a stratului de sol la răsărire.

Valoarea internă este dată de cantitatea şi calitatea substanţelor de rezervă acumulate (organice, minerale şi bioactive) în timpul formării tuberculului, respectiv cantitatea în care aceste substanţe sunt prezente în tubercul la momentul plantării.

Fertilitatea tuberculului este reprezentată de numărul de ochi şi colţi viabili pe tubercul,care pot forma tulpini principale.
Energia de încolţire exprimă viteza şi uniformitatea cu care colţii răsar după plantare şi formează tulpini viguroase (tuberculii din categoriile biologice superioare, sănătoşi şi de dimensiuni mai mari, au o energie de creştere mai ridicată).
Puterea de străbatere reprezintă durata în care colţii străbat stratul de sol acoperitor şi răsar, formând tulpini principale (la colţii filoşi sau bolnavi, această putere este foarte redusă, plantele răsărind tîrziu sau nu mai răsar deloc).

Puritatea biologică şi fizică a materialului de plantat are de asemeni o influenţă mare asupra producţiei. Folosirea materialului de plantat certificat este singura garanţie pentru puritatea soiului, a categoriei biologice, a stării de sănătate etc.

Materialul de plantat depozitat şi păstrat necorespunzător, dacă primăvara înainte de plantare nu este sortat, poate conţine o serie de impurităţi fizice (paie, pietre, pământ, colţi, tuberculi bolnavi etc.) care în timpul plantării vatămă şi infectează tuberculii sănătoşi.
Ca urmare se reduce viteza de plantare, uniformitatea plantării şi creşte procentul de goluri în cultură. Prin urmare folosind un material de plantat curat şi uniform ca mărime se asigură o răsărire şi dezvoltare uniformă a cuiburilor de cartof. Plantarea tuberculilor de aceaşi mărime contribuie la repartizarea spaţială mai bună a plantelor, în vederea folosirii optime a spaţiului de nutriţie.

Dacă materialul de plantat este neuniform ca mărime, se pot crea următoarele situaţii nedorite:

  • maşina de plantat nu poate fi reglată corespunzător;
  • apar neuniformităţi de plantare pe rînd (goluri sau dubluri);
  • creşte sau nu se realizează norma de plantare propusă;
  • răsărirea plantelor este eşalonată, neuniformă.

Dacă materialul de plantat provine din unitate, din producţie proprie, toamna întreaga producţie de tuberculi se sortează atent, se calibrează şi se depozitează cât mai repede. Pentru depozitarea materialului de plantat sunt preferate depozitele speciale sau diferite alte spaţii care pot fi ventilate sau aerisite, în care se pot dirija condiţiile de temperatură şi umiditate a aerului, în care se poate controla şi supraveghea materialul, sau în caz de nevoie se poate interveni prin resortare etc. Aceste spaţii vor fi pregătite din timp, curăţate, văruite şi dezinfectate, sau săpate în cazul silozurilor de pămînt. Primăvara cartoful pentru sămînţă trebuie pregătit pentru plantare, indiferent de lucrările de condiţionare efectuate toamna sau în timpul depozitării.

Pregătirea materialului de plantat şi plantatul se începe cu soiurile care s-au păstrat mai greu şi tuberculii sunt mai încolţiţi. Odată declanşat procesul de creştere a colţilor primăvara, este de preferat ca acesta să se continuie în sol, fără ruperea lor. Dacă întregul material de plantat s-a păstrat bine, iar în unitate se cultivă soiuri cu diferite precicităţi, pregătirea materialului şi plantarea trebuie începută cu soiurile care au o perioadă de vegetaţie mai lungă.

Sortarea şi calibrarea sunt două lucrări care se fac obligatoriu la scoaterea materialului de plantat din depozit. Lucrarea se începe cu 4-5 zile înainte de plantare, sau în ziua plantării, în funcţie de cantitatea de sămânţă şi capacitatea de lucru. De obicei, scoaterea şi pregătirea materialului de plantat se face în paralel cu plantarea. Sortarea materialului de plantat primăvara este obligatoirie, deoarece în timpul păstrării, timp de peste 6-7 luni, mulţi tuberculi se îmbolnăvesc şi se strică, care înainte de plantare trebuie eliminaţi.

Eliminarea tuberculilor bolnavi reprezintă calea pentru reducerea infecţiilor şi a golurilor din cultură. Cu ocazia sortării se rup şi colţii mai mari de 3-4 cm. şi se elimină corpurile străine (pietre, paie, vreji, bulgări de pămînt, etc.) care mai există în masa de tuberculi şi pot cauza neplăceri în timpul plantării. Concomitent cu sortarea materialului de plantat trebuie făcută şi calibrarea. Scopul calibrării este realizarea unui material de plantat uniform ca mărime (dimensiuni, greutate), care să permită stabilirea corectă a densităţii de plantare, reducerea normei de plantare, reglarea corectă a maşinilor de plantat, în vederea asigurării unei plantări şi a unei răsăriri uniforme. Operaţiunea de calibrare constă în separarea tuberculilor pe loturi uniforme ca mărime.

Standardele noastre pentru cartoful de sămînţă prevăd două fracţii de mărime: 30-45 mm. (fracţia mică) şi 45-55 mm. în diametru (fracţia mare). Plantarea unui amestec de tuberculi, necalibraţi (30-55 mm.) este o practică greşită, ceea ce duce la neuniformitatea culturii (ca densitate, distribuţie pe rând şi moment de răsărire), creşterea golurilor în cultură, creşterea normei de plantare şi în final creşterea cheltuielilor.

Autor: Ing. Constantin Burlacu

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde