Incepand de astazi intra in vigoare subventia pentru impaduriri. Detinatorii de terenuri pot primi 1.300-1.500 euro / hectar
Programul de stimulare a impaduririlor se adresează atât persoanelor fizice, detinatori de terenuri, iar pentru fiecare hectar împădurit se vor acorda între 1.300 şi 1.500 de euro. În plus, proprietarii terenurilor care apelează la această metodă vor primi sprijin financiar pentru susţinerea pădurii până aproape de maturitate. Scopul măsurii este de a creşte suprafaţa împădurită […]
Programul de stimulare a impaduririlor se adresează atât persoanelor fizice, detinatori de terenuri, iar pentru fiecare hectar împădurit se vor acorda între 1.300 şi 1.500 de euro. În plus, proprietarii terenurilor care apelează la această metodă vor primi sprijin financiar pentru susţinerea pădurii până aproape de maturitate.
Scopul măsurii este de a creşte suprafaţa împădurită a ţării, grav afectată de defrişările masive, efectuate în special după retrocedarea terenurilor. Borbely Laszlo a mai precizat că, în paralel, continuă planurile de împădurire ale Ministerului Mediului, iar în acest an se vor aloca sume considerabil mai mari decât anul trecut.
Banii necesari pentru programul de împădurire a terenurilor agricole provin din fonduri europene, iar în prima fază au fost alocate 50 de milioane de euro, urmând ca în final suma să ajungă la 150 de milioane de euro.