Incendiu la o fabrică de lapte din Panaci, județul Suceava
O fabrică de lapte a ars, vineri, în localitatea suceveană Panaci, din cauza unui scurtcircuit la conductori defecţi ai instalaţiei electrice, informează ISU Suceava.
Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci, a intervenit cu trei autospeciale şi o motopompă, pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la o societate cu profil de fabricare şi distribuire de produse lactate.
La sosirea pompierilor ardeau acoperişul clădirii şi o cameră de expediţie, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie, anexele societăţii, precum şi la o pensiune turistică aflată în imediata apropiere.
Au ars astereala din lemn a acoperişului, elementele combustibile ale instalaţiei de prelucrare a laptelui, produse finite şi semifabricate. S-au degradat pereţii despărţitori.
Militarii au salvat două autoturisme, anexele societăţii şi pensiunea turistică. Nu au fost semnalate victime omeneşti.
Pe acelasi subiect:
- Președintele unui partid acuză că „subvențiile s-au îndreptat aproape în totalitate spre fermierii înregimentați politic”
- Danone ar putea vinde divizia de nutriție medicală grupului Nestle
- Fabrica Lactocrist din Cristian, județul Brașov, a fost scoasă la vânzare
- Statistici productia de lapte iulie 2013
- Utilaje Alfa-Laval, publicitate în revistele româneşti 1910