Importanta, biologia si ecologia graului

Grâul este una din cele mai importante plante alimentare, cultivată în peste 45 de ţări, hrănind 35 – 40 % din populaţia globului. Utilizarea principală este la fabricarea pâinii şi a variatelor produse care se fabrică din făină.

În numeroase ţări grâul se utilizează şi în hrana animalelor, prezentând faţă de porumb următoarele avantaje:

• este mai bogat în substanţe proteice cu valoare nutritivă superioară celei din porumb datorită echilibrului dintre aminoacizi şi absenţei zeinei;
• conţinut mai ridicat în vitamine;
• producţiile de grâul sunt comparabile cu cele din porumb;
• costul grâului este mai scăzut comparativ cu al porumbului, fiind o cultură complet mecanizabilă;
• în condiţii de irigare, după grâu se poate obţine a doua cultură;
• datorită rezistenţei la factorii de mediu mai puţin favorabili, arealul de cultură al grâului este mai mare decât al porumbului;
• recoltându-se devreme este o bună premergătoare pentru celelalte culturi, permiţând efectuarea la timp a lucrărilor solului şi aplicării îngrăşămintelor organice şi a amendamentelor acolo unde sunt necesare, acumulării apei şi a nitraţilor;
• sistemul radicular fasciculat asigură o bună protecţie contra eroziunii solului.

Tărâţele de grâu sunt un furaj deosebit de valoros pentru tineret şi vacile cu lapte, datorită bogăţiei lor în proteină brută (14 – 15 %) şi hidraţi de carbon (40 – 45 %).

Paiele de grâu se utilizează în furajarea animalelor, la fabricarea celulozei şi ca aşternut pentru animale, obţinându-se gunoiul de grajd.

Miriştea rămasă după recoltat îmbogăţeşte solul în materie organică.

Compoziţia chimică

Părţile componente ale bobului de grâu sub aspect morfologic sunt: embrionul 2,8 %, endospermul 82,4 %, stratul cu aleuronă 8,3 % şi tegumentul 6,1 % (BROWER, 1970).

Substanţe extractive neazotate deţin între 61 – 75,8 % din care peste 90 % reprezintă amidonul, 2 – 3,5 % zahăr şi 2,3 % dextrină.

Amidonul se găseşte numai în endosperm, unde ocupă 87,5 %.

Substanţele proteice sunt cele mai importante sub aspect nutritiv, de cantitatea şi calitatea lor depinzând calitatea făinii.

Amplitudinea conţinutului acestor substanţe este între 8 – 24 %, în funcţie de specie, soi şi condiţiile de vegetaţie.

Cel mai ridicat conţinut îl are Triticum durum, iar cel mai scăzut Triticum turgidum. Grâul comun Triticum aestivum vulgare deţine o poziţie intermediară.

Autorul studiului: Conf. Dr. Paul Pirsan
Prodecan al Facultatii de Agricultura Timisoara