Ilie Sarbu: „pregatim solutii pentru irigatii pe termen lung”

Ministrul agriculturii, Ilie Sîrbu a susţinut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul pregăteste o strategie pe termen lung, în privinta irigaţiilor. „Campania de irigaţii a anului 2009 prevedea pregătirea pentru irigaţii a 560.000 ha, din care, din cauza ploilor din ultima vreme, s-au irigat doar 393.000 ha. După cum ştiţi, în şedinţa […]

Ministrul agriculturii, Ilie Sîrbu a susţinut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul pregăteste o strategie pe termen lung, în privinta irigaţiilor.

„Campania de irigaţii a anului 2009 prevedea pregătirea pentru irigaţii a 560.000 ha, din care, din cauza ploilor din ultima vreme, s-au irigat doar 393.000 ha. După cum ştiţi, în şedinţa de Guvern din data de 27 mai s-a aprobat extinderea sistemului de irigaţii cu 200.000 ha, suprafaţa totală care poate fi irigată fiind de 760.000 ha. Pregătim soluţii de irigaţii pe termen lung, care vor face parte dintr-o acţiune mai mare, întinsă pe cel puţin 10 – 15 ani, fiind iniţiate consultări cu celelalte ministere responsabile pentru adaptarea strategiei la noile condiţii financiare, precum şi recomandările Cărţii Albe a UE referitoare la adaptarea la schimbările climatice”, se arată în documentele puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii.

În completarea acestora, ministrul Ilie Sîrbu a menţionat că fondurile alocate anului în curs acestei strategii se ridică la 4 mil. euro, destinaţi studiilor de prefezabilitate necesare elaborării noului sistem de irigaţii la nivel naţional. „De-acum trebuie să gândim mult mai serios. Nu noi, ci specialiştii. Israelienii fac agricultură din piatră seacă.”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Subiecte pe Agromonitor