Igiena păşunatului şi a păşunilor

Păşunatul este modul de furajare a animalelor prin autoservire, în condiţiile oferite de mediul exterior, cu plante de pe păşunile naturale sau cultivate, fără vreo operaţiune de recoltare. Aceasta, în funcţie de modul de organizare şi de pregătirea animalelor, ca mijloc biologic de producţie şi a păşunilor ca sursă de nutrienţi, poate prezenta avantaje sau dezavantaje de ordin igienic şi economic.

Avantajele păşunatului sub raport igienic

Avantajele de ordin igienic rezultă din: accesul la un furaj de calitate superioară, aproape complet sub raportul compoziţiei în principii nutritive şi cu grad ridicat de asimilabilitate; dezvoltarea şi consolidarea aparatului locomotor; creşterea capacităţii respiratorii şi cardiace; stimularea sistemului nervos central şi neurovegetativ; sinteza vitaminei D.

Drept urmare, animalele îşi îmbunătăţesc starea de sănătate sub raportul bolilor nutriţional-metabolice, locomotorii, cardiovasculare, respiratorii şi de reproducţie asigurând astfel o serie de avantaje economice.

Avantajele păşunatului sub raport economic

Avantajele de ordin economic sunt indirecte, legate de menţinerea sau îmbunătăţirea stării de sănătate a efectivelor,dar şi directe, obţinute prin reducerea preţului de cost pe unitatea de produs, ca urmare a scăderii cheltuieli de:furajare (preţ de cost redus pe U.N., prin suprimarea cheltuielilor ocazionale de recoltare, transportul, depozitarea şi administrarea furajelor) evacuarea dejecţilor, condiţionarea aerului. Păşunatul asigură, de asemenea valorificarea producţiei unor suprafeţe de teren agricol, care în alte condiţii ar rămâne nevalorificate.

Dezavantajele păşunatului sub raport igienic

Dezavantajele sub raport igienic sunt consecinţa reducerii rezistenţei la îmbolnăviri şi a instalării unor stări morbide ca: insolaţia, şocul termic, fotodermatoza, bolile frigore, telurice şi parazitare, tulburări digestive, intoxicaţii cu plante toxice, intoxicaţii cu unele plante furajere.

Dezavantajele păşunatului sub raport economic

Păşunatul neigienic atrage după sine şi o serie de dezavantaje economice directe cum ar fi: reducerea producţiei, atât cantitativ cât şi calitativ. Reducerile cele mai importante de producţie se înregistrează în cazul: păşunatului pe caniculă sau pe temperaturi scăzute, cu sau fără precipitaţii reci sau vânturi, pe perioade scurte sau prea lungi, în loturi prea mari, în cazul păşunatului pe suprafeţe cu producţii mici şi de slabă calitate, pe suprafeţe situate la distanţe mari de ferme sau locul de înnoptare, pe suprafeţe fără surse suficiente de apă potabilă.

Pregătirea animalelor pentru păşunat

Valorificarea superioară a potenţialului păşunilor în produse animaliere, de calitate se poate face numai de animalele pregătite corespunzator, pentru a putea face faţă solicitărilor la care sunt supuse pe perioada de păşunat.

Pregătirea animalelor pentru păşunat presupune:

• acomodarea treptată a animalelor la condiţile mediului exterior prin scoaterea acestora în padocuri, pentru plimbări în incinta sau pentru păşunat, pe suprafeţele din vecinatatea fermei, pentru perioade din ce în ce mai lungi;
• trecerea lentă de la furajarea de stabulaţie la cea cu masă verde se realizează prin creşterea treptată în raţie a cantităţilor de suculente, iar apoi prin amestecul furajelor verzi cu grosiere;
• acţiunile sanitar veterinare care se efectuează se referă la depistarea unor boli transmisibile, la operaţiuni imunopro-filactice, la tratamente generale antiparazitare şi la curăţirea şi toaletarea ongloanelor şi copitelor.

Vor fi admise pentru păşunat numai animalele capabile să suporte deplasarea şi solicitările acesteia, respectiv fără boli care le-ar putea pune în pericol viaţa, nu se recomandă să se scoată la păşunat animalele retive, cele cu boli cronice infectocontagioase. Scoaterea animalelor la păşune se face în loturi formate pe specii, categorii de exploatare şi stări fiziologice.

Pregătirea şi organizarea păşunilor

Pajiştile României în suprafaţă totală de peste 4,9 mil. ha, din care 3,4 mil. ha păşuni şi 1,5 mil. ha fânete naturale, în ultimii ani au suferit un proces cuntinuu de degradare datorită încetării lucrărilor de îmbunătăţire şi folosire raţională efectuate în trecut de întrepinderi specializate, de aceea este necesar un program naţional de îmbunătăţire şi folosire raţională a pajistilor care să cuprindă atragerea de noi suprafeţe în circuitul economic, îmbunătăţirea acelora degradate şi menţinerea capacităţii productive a celor ameliorate deja.

Lucrările care se execută înainte de păşunat se referă la: curăţarea păşunilor de arbuşti; nivelarea terenului; drenarea locurilor cu exces de umiditate; împrejmuirea bălţilor; aplicarea de îngrăşăminte şi amendamente; tarlalizarea sau refacerea acesteia; distrugerea buruienilor, a plantelor toxice şi a acelora care duc la deprecierea calităţii lânii.

De asemenea, înainte de păşunat se face: dezinfecţia surselor de apă; amenajarea de tabere de vară şi stâni cu toate utilităţile (adăposturi uşoare, umbrare, şoproane, bazine pentru colectarea dejecţilor, staţii de muls, puncte de însemânţări artificiale şi farmaceutice, lăptării).

În perioada păşunatului după folosirea unei parcele, se procedează la: îndepărtarea plantelor necomestibile; împrăştierea uniformă a dejecţilor şi muşuroaielor; fertilizarea dacă este cazul. După păşunat se fac lucrări de mare anvergură ca: însămânţări, supraînsămânţări, fertilizări, amendări.

Tehnica păşunatului

Păşunatul se declansează în momentul în care terenul este zvântat şi când plantele au înaltime minimă de 15 cm. pentru oi şi 20 cm pentru bovine şi cabaline. La început, păşunatul durează 1-2 ore pe zi prelungindu-se treptat în următoarele zile până la 8-10 ore pe zi în funcţie de producţia animalelor şi a păşunii.

Se vor evita:păşunatul pe roua, bruma, imediat după ploaie sau în zilele cu variaţii mari de temperatură şi precipitaţii abundente; revenirea pe aceeaşi parcelă la intervale mai mici de 21 de zile; scoaterea animalelor de pe parcelele cu plante toxice.

Păşunatul se începe când roua sau bruma se ridică, şi se desfăşoară în 2 reprize, cu o pauză la amiază pentru odihnă, adăpare, muls, după caz şi pentru evitarea efectelor negative ale caniculei. În zilele foarte călduroase, păşunatul se face dis-de-dimineaţă şi se prelungeşte seara târziu sau se poate face şi noaptea. Pentru relizarea unui randament cât mai mare de valorificare a resurselor de masă verde este indicat ca păşunatul să se facă pe tarlare, iar în cazul păşunilor netarlarizate se poate face un păşunat mai eficient prin dirijarea avansării treptate şi grupate a animalelor de către îngrijitori, cu sau fară ajutorul câinilor.

Concentratele ca supliment de hrană, se administrează pe cât posibil la aceleaşi ore ca în stabulaţie, fibroasele dacă se administrează se face dimineaţa înaite de scoatere la păşune, sarea şi brichetele cu diferite microelemente se asigură la discreţie în locurile de retregere a animalelor, iar adăparea se face de minimum 3 ori pe zi.

Pentru păşunatul raţional trebuie avut în vedere durata optimă de păşunat, încărcătura cu animale şi respectarea unor cicluri de folosire a ierbii de pe pajişti.

Întreruperea păşunatului se face cu 3-4 săptămâni înainte de apariţia primelor îngheţuri, pentru a permite plantelor să se regenereze şi să fie astfel suficient de puternice pentru a rezista pe timpul iernii.

Reparizarea păşunilor se face în funcţie de categoria de exploatare şi starea fiziologică. Astfel vacile de lapte, oile cu miei şi tineretul de structură mică trebuie să beneficieze de păşunile cele mai valoroase şi apropiate, iar la distanţele mai mari se repartizează oile (cu excepţia oilor mame) şi tineretul bovin de peste 12 luni.

Sporirea productivităţii pajiştilor naturale şi realinierea lor la exigenţele europene, este în directă legătură cu fondurile de investiţii de la buget, implicarea societăţii civile la nivel de localitate, asociaţii şi nu în ultimul rând respectarea legilor şi regulamentelor de îmbunătăţire, întreţinere şi folosire a fondului pastoral.

Autor: ing. Liviu Fernea