Ialomiţa: Tensiuni sociale la Amonil, sindicaliştii ameninţă cu proteste

| Actualitate, Intern | de

Etichete: , ,

Reprezentanţii muncitorilor din combinatul Amonil, important producător de îngrăşăminte chimice, sunt nemulţumiţi de întârzierea salariilor şi pichetează în acest moment mai multe instituţii din judeţ. Ei spun că dacă nu vor fi ascultaţi „vor recurge şi la alte forme de protest”.

amonil-slobozia

„Sindicatul Liber AMONIL, reprezentantul legal al salariatilor din S.C. Chemgas Holding Corporation S.R.L., protesteazafata de faptul ca de mai mult de doi ani, salariile cuvenite pentru munca prestata de lucratori intarzie cu regularitate cu minim doua luni. In acest fel se provoaca grave prejudicii materiale si morale acestora si familiilor lor, amplificandu-se astfel permanent tensiunile sociale”, au precizat liderii de sindicat.

Aceştia au hotărât pichetarea S.C. Chemgas Holding Corporation S.R.L. începând de luni până la acordarea tuturor drepturilor salariale restante şi încheierea unui protocol pentru perioada urmatoare privind acordarea acestora.

Sindicaliştii că îndepând de miercuri vor picheta şi sediul PSD din Slobozia, partid care, în opinia lor, „permite neplata salariilor şi încălcarea contractelor individuale şi colective de muncă”.

De asemenea, sindicaliştii au anunţat că vor picheta sediul Prefecturii Ialomiţa şi că, în situaţia în care nu vor fi ascultaţi, vor recurge şi la alte forme de protest.

Marţi după-masă, ministrul agriculturii, Daniel Constantin şi premierul Victor Ponta se vor afla în judeţul Ialomiţa, unde vor vizita loturi semincere grâu, orzoaică, porumb, soia, sisteme de irigații.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

Abonamente stiri medicale Medic24
FORUM

06.04.2025 - 1:39
Daniel spune: Vreau sămânța tratata tătarca pt maturi și prețul va rog raspunde

20.11.2024 - 9:29
Vid spune: Am cativa meri nealtoiti, care produc fructe verzi - galbui, foarte bune, de marime medie si se coc in primele zile de august. Sunt foarte, foarte productivi , producand circa 50 kg /pom matur , insa neajunsul este ca rodesc o data la 2 ani, deoarece din cauza rodului excesiv nu reuseste sa produca lastari de rod pentru anul urmator. Ce se va intampla daca acei meri ii folosesc ca portaltoi??? Pomul altoit rezultat va produce in fiecare an?? De ce ?? raspunde

12.08.2024 - 5:34
Oprea Ana spune: Doresc un număr de tel de la prelucrare mere Băcia raspunde

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde