Hidroelectrica va ieși din insolvență de la 1 iulie
Din luna iulie, Hidroelectrica iese din procedura de insolvență, urmând să se concentreze pe dezvoltarea investițiilor. Informația a fost oferită de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, care a participat la seminarul de specialitate „Mediafax talks about energy”. „Ne vom preocupa să promovăm managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, apoi vom lista […]

Din luna iulie, Hidroelectrica iese din procedura de insolvență, urmând să se concentreze pe dezvoltarea investițiilor. Informația a fost oferită de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, care a participat la seminarul de specialitate „Mediafax talks about energy”.
„Ne vom preocupa să promovăm managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, apoi vom lista 10% pe bursă. Vom stabili o listă de priorităţi pentru că sunt multe investiţii începute. Trebuie să revenim la ceea ce am spus dintotdeauna, şi anume la eficienţă”, a afirmat Niţă.
El a adăugat că producătorul de electricitate va plăti datoriile eşalonat, arătând că fostele conduceri ale companiei au făcut cheltuieli nejustificate.
„Sunt lucruri care vor trebui analizate foarte strict şi sever. Chiar dacă iese din insolvenţă, va rămâne cu datorii, care vor trebui eşalonate. Conducerea a investit în pământ miliarde de euro”, a adăugat Niţă.