Furajarea ovinelor în perioada pășunatului
În condițiile meteo din țara noastră, alimentația ovinelor caracteristică perioadei de pășunat se practică în intervalul aprilie – septembrie.
Stabulația în sezonul cald se realizează în padocuri acoperite sau în alte spații îngrădite și acoperite de umbrare.
Pe timp de vară, furajarea ovinelor se bazează pe masă verde administrată cosită la iesle, cantitatea ingerată fiind de 7 -10 Kg/zi la adulte, 3-4 kg la tineret peste şase luni şi 1-2 Kg/zi la miei.
Această variantă prezintă avantajul că se valorifică întreaga producţie de masă verde prin consumare mai puţin selectivă, creşte consumabilitatea plantelor la 80-85%, faţă de 70-75% în cazul în care ar fi păşunate şi preîntâmpină răspândirea bolilor parazitare şi infecto-contagioase.
Ovinele nu sunt pretenţioase, însă preferă anumite sortimente de nutreţuri şi chiar părţi din aceste. În exploatarea extensivă, în libertate, consumul de ierburi variază de la 5 la 80%.
Se mai adaugă în raţie nutreţuri concentrate şi supliment P.V.M. pentru echilibrarea proteino-minerală-vitaminică a raţiei.
Necesarul de săruri va fi asigurat prin bulgări pentru lins.
În cadrul acestui sistem se mai poate asigura furajarea folosindu-se amestecul unic pe bază de furaje fibroase 65% din care (50% fân şi 50% grosiere), siloz, masă verde, tocate 20% şi 15% ştiuleţi de porumb, totul tocat, omogenizat şi eventual umectat cu soluţie slabă de saramură sau melasă.
Pe acelasi subiect:
- Furajarea animalelor de fermă cu trifoi și lucernă
- Aspecte privind pășunatul animalelor în condițiile din țara noastră
- Furajarea vacilor cu lapte
- Ordin pentru aprobarea compoziţiei nutritive a principalelor nutreţuri folosite în hrana vacilor, bivolițelor, oilor și caprelor
- Pentru că nu mai au cui să vândă lâna, păstorii din Vrancea o aruncă, an de an, în râpele satului