Forumul Silviculturii și al sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului

Marți, 3 decembrie 2013, Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la Forumul Silviculturii și al sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, a comunicat Ministerul Agriculturii. Evenimentul, care s-a desfășurat la Athenee Palace Hilton, a fost organizat pe două sesiuni majore, prima dedicată Priorităților sectorului forestiere în […]

forumul-silviculturii-2013

Marți, 3 decembrie 2013, Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la Forumul Silviculturii și al sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, a comunicat Ministerul Agriculturii.

Evenimentul, care s-a desfășurat la Athenee Palace Hilton, a fost organizat pe două sesiuni majore, prima dedicată Priorităților sectorului forestiere în Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, 2014-2020 și cea de-a doua fiind consacrată discuțiilor despre proiectul de modificare a Codului Silvic.

În cuvântul său de deschidere, secretarul de stat a subliniat că în ceea ce privește elaborarea Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, până la aceasta dată au fost validate, în cadrul Comitetului Consultativ Tematic pentru Dezvoltare Rurală, Agricultură și Pescuit, analiza socio-economică, analiza SWOT și analiza nevoilor de dezvoltare rurală, urmând să se parcurgă toate etapele ulterioare – elaborare strategie de dezvoltare rurală, măsuri, sistem de management, etc. – în vederea aprobării de către Comisia Europeană.

În acest context, PNDR 2014-2020 se va concentra pe un număr restrâns de măsuri care se vor adresa nevoilor identificate pe baza analizei socio-economice și de mediu și a analizei SWOT a spațiului rural românesc și vor reflecta direcțiile de acțiune în dezvoltarea agriculturii și a satului românesc. Concentrarea masurilor va urmări maximizarea impactului și simplificarea procesului de accesare și adresarea problematicilor structurale ale exploatațiilor agricole.

În privința măsurilor destinate sectorului forestier, Achim Irimescu a menționat că în baza propunerii de Regulament privind sprijinul acordat din FEADR aferent perioadei 2014-2020, Ministerul Agriculturii își propune să susțină sectorul forestier prin implementarea mai multor masuri, cum ar fi:

investiții în active fizice prin care se vizează infrastructura necesară pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea silviculturii, inclusiv accesul la suprafețele forestiere, consolidarea și ameliorarea terenurilor;
mediu și climă, prin care se vizează împădurirea și crearea de suprafețe împădurite.