Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii susține antreprenorii din agricultură
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță dezvoltarea parteneriatului cu Piraeus Bank prin semnarea Convenției tripartite: APIA – Piraeus Bank – FNGCIMM, privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii măsurii 215 — plăți privind bunăstarea animalelor — porcine — anul II de angajament (sesiunea II depunere).
În baza acestei noi convenții, FNGCIMM va garanta în procent de până la 80% valoarea creditelor acordate de bancă, credite pentru capital de lucru necesar desfășurării activităților curente (inclusiv pentru plata obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete).
Valoarea creditelor va fi de până la 90% din suma cuvenită din Plățile privind bunăstarea animalelor.
Garanția se acordă la solicitarea băncii, beneficiarii fiind IMM-uri definite conform legii, care se încadrează în criteriile de eligibilitate ale finanțatorului, dețin adeverințele emise de APIA și nu se află în dificultate financiară.
Prelungirea termenului de efectuare a plății sumelor de către APIA de la 30.06.2014 la 30.09.2014 a determinat și semnarea unor Acte adiționale la Convențiile privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine 2013, încheiate între FNGCIMM și, Banca Transilvania, respectiv, BCR.
Prin semnarea acestor documente, se continuă facilitarea accesului la finanțare pentru antreprenorii din domeniul agricol.
Pe acelasi subiect:
- Agricultorii s-au împrumutat de la bănci și IFN-uri 11 miliarde de lei anul trecut
- Finanțări pentru fermieri: OTP Bank a lansat pachetul Agribusiness
- Ministerul Agriculturii a negociat cu băncile dobânzile la creditele acordate agricultorilor
- FNGCIMM va reduce comisioanele pentru a stimula creditarea IMM-urilor
- Creditarea în agricultură: Dobânzile percepute de bănci fermierilor vor fi limitate, iată în ce condiții