Finantare pentru microintreprinderi in mediul rural
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va acorda finanţare nerambursabilă de peste 80 mil. euro, pentru încă 473 de proiecte de investiţii, care vizează crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi în mediul rural. Contractele de finanţare fac parte din cadrul Măsurii 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi a Programului Naţional […]
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va acorda finanţare nerambursabilă de peste 80 mil. euro, pentru încă 473 de proiecte de investiţii, care vizează crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi în mediul rural. Contractele de finanţare fac parte din cadrul Măsurii 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.
Finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va putea depăşi 200.000 de euro. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Măsura 312 pot sprijini peste 200 de activităţi eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural.
Beneficiarii selectaţi pentru finanţare vor fi notificaţi în scris de către personalul APDRP în vederea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.