Ferma, de la agricultură la turism
Trăim o epocă a nișelor, inventate și reinventate: în media, în artă, în comerț, în numeroase alte domenii. Turismul nu scapă, nici el, acestei tendințe: un segment al său tot mai expansiv a devenit turismul de fermă. Există astăzi în lume locuri vizitate pentru simplul fapt că oferă liniște, te scot din sunetul de fond […]
Trăim o epocă a nișelor, inventate și reinventate: în media, în artă, în comerț, în numeroase alte domenii. Turismul nu scapă, nici el, acestei tendințe: un segment al său tot mai expansiv a devenit turismul de fermă. Există astăzi în lume locuri vizitate pentru simplul fapt că oferă liniște, te scot din sunetul de fond al spațiului urban.
Pentru ele sunt organizate așa‑numitele ture în spații naturale cu zgomot artificial minim sau nul. Turismul rural (cel puțin în teorie, că în realitate lucrurile sunt mai amestecate) este turismul de fermă („farm tourism“) sau agroturismul, cum impropiu este el folosit în România.
Forma aceasta de turism, spun specialiștii, constă într‑o călătorie a unui grup de persoane la o fermă pentru a se bucura, în timpul lor liber, de mediul rural. E vorba, așadar, de un turism practicat în gospodării rurale, unde lucrările specifice (agricultură, zootehnie etc.) sunt componente ale produsului turistic, turismul în sine fiind doar o activitate secundară, scrie money.ro.