Extensia şi consultanţa agricolă. Rolul ei în dezvoltarea agriculturii româneşti

Prin extensie agricolă se înţelege procesul de diseminare regulată a unor informaţii relevante unui număr mare de fermieri, prin metode specifice-discuţii individuale şi/sau de grup, cursuri de instruire, demonstraţii practice în teren, schimburi de experienţă, târguri, expoziţii, promovări în mass-media scrisă şi vorbită. Activitatea de consultanţă poate fi definită ca fiind procesul de instruire şi […]

Prin extensie agricolă se înţelege procesul de diseminare regulată a unor informaţii relevante unui număr mare de fermieri, prin metode specifice-discuţii individuale şi/sau de grup, cursuri de instruire, demonstraţii practice în teren, schimburi de experienţă, târguri, expoziţii, promovări în mass-media scrisă şi vorbită.

Activitatea de consultanţă poate fi definită ca fiind procesul de instruire şi diseminare a unor informaţii specifice, ca răspuns la cerinţele de moment şi pe termen lung a clientelei, reprezentată de fermieri, producători agricoli.

Extensia înglobează noţiuni specifice, cum ar fi: popularizare, progres tehnico-economic sau formare profesională.

Calitatea, capacitatea şi performanţele agricole ale fermierilor reprezintă principalii indicatori meniţi să indice gradul de utilizare al tehnologiilor, productivitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, precum şi gradul de susţinere a sectorului agricol în fiecare ţară. În ţara noastră, din păcate, nivelul de şcolarizare este deficitar, iar tehnologia şi produsele performante sunt greu accesate de către fermieri. Datorită schimbărilor perpetue ce au loc pe piaţa tehnologică, evoluţiei în ritm extrem de accentuat a promovării informaţiei, marea majoritate a fermierilor nu au capacitatea de a se pune la curent cu toate noutăţile ce survin în aceste planuri. Iată de ce, promovarea şi sprijinirea extensiei agricole reprezintă una dintre priorităţile majorităţii guvernelor, atât din statele dezvoltate, cât şi din cele ce tind spre modernizarea şi perfecţionarea agriculturii, respectiv ţările care au aderat recent la Uniunea Europeană. Acestea din urmă tind să-şi dezvolte sectorul agricol, spre a reduce decalajul existent între ele şi ţările cu o puternică tradiţie, cu producţii mari şi eficienţă ridicată.

În această din urmă situaţie se află şi România, ţară care la începutul anului 2007 a primit statutul de membru cu drepturi depline a UE. Din păcate, la nivelul ţării noastre există un puternic decalaj nu doar faţă de ţările cu tradiţie puternică din vestul Europei, dar şi chiar faţă de fostele ţări socialiste, unde vechiul sistem a fost mai permisiv, dând posibilitatea importului de inputuri performante încă din perioada guvernelor comuniste, lucru care la noi nu s-a întâmplat.

În vederea diminuării decalajului existent, o componentă de bază este, sau ar trebui să fie, promovarea extensiei agricole, în vederea ridicării nivelului de profesionalism al fermierilor, şi informarea lor privind noile tehnologii, politici agricole promovate de către UE, modalităţi de accesare a diferitelor oportunităţi financiare puse la dispoziţia lor prin intermediul Politicii Agricole Comunitare.

Din păcate, instruirea fermierilor se face la ora actuală doar cu resurse din sistemul public, iar acestea sunt relativ limitate. Fondurile alocate de către MADR pentru activităţile de consultanţă şi formare profesională, deocamdată insuficiente, ar trebui suplimentate, iar singura cale în vederea realizării acestui deziderat ar fi conlucrarea cu sistemul privat, cu organizaţii neguvernamentale sau organizaţii de fermieri, lucrurile situându-se însă, cel puţin în acest moment la stadiul de încercări, tarifele percepute de firmele private pentru şcolarizarea fermierilor fiind deocamdată restrictive.

Astfel, Camera Agricolă (fosta reţea ANCA) rămâne singura instituţie capabilă de a promova extensia şi consultanţa agricolă la cote apropiate de cele cerute de către UE, profesionalismul lectorilor de la cursurile de formare, precum şi tarifele rezonabile fiind o chezăşie în acest sens.

Faptul că extensia agricolă este esenţială pentru promovarea unei agriculturi performante este de-acum un lucru cunoscut şi unanim acceptat. Diferă doar punctele de vedere privind funcţiile pe care aceasta ar trebui să le îndeplinească. Şi aici se ridică două probleme sau teorii, care se referă la faptul că, extensia poate fi privită ca un simplu transfer de tehnologie, sau, că este şi o formă de educaţie agricolă şi de dezvoltare a capitalului uman. Recunoaşterea acestor două funcţii pune în evidenţă două probleme esenţiale: numărul mare de fermieri ce au nevoie de servicii de extensie şi numărul limitat de resurse disponibile pentru prestarea acestor activităţi. Simplificând, problema extensiei se referă la gradul de acoperire, respectiv la efectul limitativ al resurselor de formatori.

Numărul fermierilor ce doresc să beneficieze de servicii de extensie reprezintă, în fond, o problemă socială, care ar putea fi rezolvată prin înfiinţarea unor organizaţii de extensie. Se ridică însă, din nou, problemele legate de finanţarea acestor activităţi. Aceste organizaţii ar trebui să aibă rolul de a promova strategii şi metodologii de abordare, în vederea cuprinderii în aceste programe a unui număr cât mai mare de fermieri. Aceste strategii includ creşterea utilizării mass-mediei şi a tehnicilor de comunicaţie în educaţia fermierilor. În ultima perioadă au fost introduse campanii strategice de extensie pentru diseminarea cât mai rapidă a mesajelor educaţionale către fermieri. Alte abordări se axează pe metodele de consultanţă în grup, cu participarea mai multor factori(servicii) implicate direct sau indirect în procesul de diseminare a informaţiilor.

Tehnologiile agricole inovative sunt o componentă de prim rang a serviciilor de extensie şi consultanţă. Acestea sunt clasificate ca bunuri private, datorită gradului lor ridicat de exclusivitate. Şi ne referim aici la tehnologii ce privesc tehnologiile de construcţii de maşini agricole, introducerea de inputuri legate de chimizarea agriculturii sau la utilizarea de material de semănat sau plantat de înaltă calitate, utilizarea în zootehnie de hibrizi animali de mare productivitate, ori medicamente competitive pentru tratarea diverselor afecţiuni anatomo-patologice.

Anumite tehnologii au şi efecte colaterale, care pot fi pozitive, negative sau neutre. Toate aceste efecte colaterale, indiferent de natura lor, pot duce la dezvoltarea altor ramuri, care să diversifice şi să implementeze în practică efectele pozitive, sau să le contracareze pe cele negative.

Informaţiile agricole de ordin general, de natură să îmbunătăţească practicile curente de cultură şi producţie, sunt transmise prin mijloace tradiţionale de extensie, cum ar fi cursurile de calificare sau perfecţionare, seminarii, colocvii, mese rotunde. Acestea se constituie în bunuri taxabile pe termen scurt. Pe termen lung, natura informaţiilor se transformă în bun public, sunt de ordin general şi se transmit prin mijloace de comunicare în masă.

Din cauza posibilităţilor reduse de a încasa taxe şi de a obţine profit în urma acestor activităţi de extensie, firmele private manifestă o mare reticenţă în a oferi aceste servicii, deci sarcina de transmitere a informaţiilor revine în totalitate sectorului public.

Pe măsură ce activităţile fermelor capătă un caracter comercial, fermierii au nevoie de tehnologii performante, iar serviciile de extensie şi consultanţă trebuie să se axeze pe diseminarea de informaţii specifice necesare pentru sprijinirea acestor activităţi. Acest fapt conduce la exclusivitatea informaţiilor de extensie şi consultanţă, şi se referă strict la nevoile de informare ale unui fermier (sau grup de producători), informaţii ce nu este obligatoriu să intereseze alţi fermieri. Aceste caracteristici fac din informaţiile specifice bunuri taxabile şi devin astfel atractive şi pentru firmele private de consultanţă.

Există, totuşi, riscuri de ordin moral, care se referă la probitatea profesională a specialiştilor din sectorul privat. Dacă aceştia vor urmări doar obţinerea rapidă de profit, fără a se implica efectiv în realizarea unor sisteme informaţionale de calitate, din nou sectorul public va fi acela care va trebui să corecteze eventualele imperfecţiuni legate de standardele de calitate şi respectarea contractelor.

Se impune, deci, concluzia că, la ora actuală, resursele şi finanţările din sectorul public rămân esenţiale pentru fermieri, indiferent de mărimea fermei, dacă informaţia respectivă priveşte domenii de interes public, cum ar fi protecţia mediului sau conservarea resurselor naturale.

Profitabilitatea unei ferme poate fi influenţată de introducerea unor tehnologii noi, moderne, dar şi de alţi factori, cum ar fi mărimea exploataţiilor, calitatea solului preţul inputurilor, dar şi a producţiei finale, accesul la credite, pieţele de desfacere, disponibilitatea asumării unor riscuri, nivelul capitalului uman.

Limitele impuse de aceşti factori îi determină adesea pe fermieri să manifeste reticenţă faţă de introducerea progresului tehnologic.

Trebuie de asemenea ţinut cont de faptul că, multe ferme au încă statutul de exploataţii de semisubzistenţă, cu o dotare tehnică precară, şi care nu tind spre desfăşurarea unei activităţi comerciale. Transformarea acestor ferme de subzistenţă în exploataţii agricole de tip comercial se poate realiza doar prin conlucrarea tuturor factorilor implicaţi. Astfel, devine din ce în ce mai important rolul consultanţei agricole în ideea diseminării informaţiilor generale şi specifice, în vederea accederii la aceste informaţii a tuturor fermierilor. De asemenea, guvernul are rolul de a asigura infrastructura necesară, de a reglementa accesul la credite şi de a dezvolta pieţele de desfacere de tip concurenţial.

Din studiul situaţiei fermelor, putem desprinde câteva concluzii.

În primul rând, extensia şi consultanţa realizate prin intermediul sectorului privat se limitează, în general, la activităţile desfăşurate în scop comercial, sau la deservirea marilor fermieri. Se poate menţiona, de asemenea, faptul că şi micii fermieri ar putea dobândi o mai mare putere, dacă s-ar organiza în forme asociative (grupuri de producători, cooperaţii), în vederea comercializării mai eficiente a producţiei. De asemenea, constrângerile fiscale, chiar dacă reprezintă o problemă globală, au un efect limitativ mult mai pregnant în ţările cu o agricultură mai slab dezvoltată, de tipul celei româneşti. Pentru contracararea acestui din urmă aspect, este necesară adoptarea de strategii care să prevadă măsuri pentru dinamizarea producţiei şi recuperarea costurilor de extensie sau promovarea dezvoltării extensiei în sectorul privat.

Din cauza participării selective a sectorului privat de extensie şi consultanţă, sectorul public şi organizaţiile non-profit, sectorul de cercetare, vor deţine un rol din ce în ce mai mare în diseminarea informaţiilor către fermieri, şi trebuie să conlucreze pentru a satisface cu prioritate solicitările de consultanţă şi extensie venite în special din partea micilor fermieri.

În acest context, consider că ar fi binevenită întărirea rolului Camerelor Agricole, sprijinirea acestora material şi logistic, şi nu căutarea de soluţii-hibrid culese de aiurea, soluţii care la ora actuală nu se potrivesc nici cu sistemul agricol românesc, reprezentat cu preponderenţă de fermele mici, de semisubzistenţă, şi nici cu mentalitatea actuală a ţăranului român. Iar această mentalitate se poate schimba doar odată cu apariţia noilor generaţii de fermieri progresişti, care să fie capabili să utilizeze pe deplin informaţiile pe care le primesc.

ing. ec. Claudiu ovor