Exclusiv EVZ – Visul cu grâne al lui Ceauşescu
Un document din ’89, care punea în proiect cifrele următoarelor cincinale, anunţa că producţia de grâu la hectar a României va creşte de trei-patru ori. În fapt, a rămas cam la fel, scrie Evenimentul Zilei, într-un material semnat de Vlad Odobescu. Mai-marii regimului comunist aveau gânduri mari – s-ar putea spune chiar gigantice – cu […]
Un document din ’89, care punea în proiect cifrele următoarelor cincinale, anunţa că producţia de grâu la hectar a României va creşte de trei-patru ori. În fapt, a rămas cam la fel, scrie Evenimentul Zilei, într-un material semnat de Vlad Odobescu.
Mai-marii regimului comunist aveau gânduri mari – s-ar putea spune chiar gigantice – cu agricultura românească din ultimii ani ai mileniului trecut. „Producţiilerecord la hectar” – tipice Epocii de Aur – par o nimica toată pe lângă milioanele de tone de grâu sau de porumb care urmau să umple, după procesare, stomacurile cetăţenilor patriei.
Potrivit unui document publicat pe 1 iunie 1989, cu ocazia Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român (PCR), regimul era mulţumit cu cât consumau românii: „În ce priveşte alimentaţia, cu nivelul atins – de circa 3.200 de calorii zilnic pe locuitor – România se numără printre ţările cu un consum bun din punctul de vedere al cerinţelor fiziologice”.
Ca să-i fie totuşi „şi mai bine” românului, producţia agricolă urma să crească cu 30-35 de procente. Şi asta repede, până în 1995. Principalele căi de atingere a acestui obiectiv: creşterea suprafeţei irigate la şase milioane de hectare, folosirea de îngrăşăminte chimice şi stoparea eroziunii solului.
Citeste mai mult in Evenimentul Zilei