Estimari agrometeorologice pentru intervalul de timp 14-20 iulie 2011
În perioada 14-20 iulie va predomina o vreme mai calda decât în mod normal, chiar caniculara, în cea mai mare parte a tarii. Temperatura medie diurna a aerului se va încadra între 20…31°C, cu 1…8°C peste mediile multianuale, în toata tara. Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa între 28…39°C pe întreg teritoriul agricol, valorile cele mai ridicate, 37…39°C, fiind posibile în Câmpia de Vest si Lunca Dunarii. Temperatura minima a aerului se va situa între 11…23°C, la nivelul întregii tari.
Se prognozeaza ploi locale cu caracter de aversa, însotite de descarcari electrice si intensificari temporare ale vântului, în majoritatea zonelor de cultura. De asemenea, la începutul intervalului, cantitatile de apa pot fi mai însemnate, iar izolat vor fi conditii de producere a grindinei.
Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigata de porumb, va prezenta valori satisfacatoare si apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultura. Pe suprafete agricole extinse din sud-estul, nord-vestul, local în vestul si sudul tarii se vor înregistra deficite de apa în sol, seceta pedologica fiind moderata, puternica si izolat chiar extrema.
Ca urmare a mentinerii temperaturilor maxime din aer peste pragurile biologice critice de rezistenta a plantelor (30…32°C) se va produce în continuare fenomenul de ofilire temporara si rasucire a frunzelor în orele de amiaza, îngalbenirea si uscarea partiala a aparatului foliar, precum si fortari stadiale, îndeosebi pe arealele agricole afectate de seceta pedologica.
La orzul de toamna se vor definitiva lucrarile de recoltare la nivelul întregii tari. Sub aspect fenologic, grâul de toamna va înregistra fazele de maturitate în ceara (80-100%) si deplina (60-100%), îndeosebi în nordul tarii. De asemenea, în zonele de câmpie din jumatatea de sud a tarii se va continua recoltarea.
În cea mai mare parte a teritoriului agricol, rapita se va recolta pe ultimele suprafete.
La cultura de floarea-soarelui se vor semnala fazele de formare a calatidiului (70-100%) si înflorire (40-100%), în cea mai mare parte a teritoriului agricol, iar în jumatatea de sud a tarii, va fi posibila declansarea fazei de maturitate în ceara (10-25%).
Functie de data semanatului si agrotehnica aplicata, porumbul va parcurge formarea paniculului (70-100%), înflorirea (40-100%) si matasirea (10-50%).
La sfecla de zahar vor predomina alungirea si îngrosarea axei hipocotile (40-100%), iar la cartoful pentru consum, dezvoltarea aparatului vegetativ, înflorirea si tuberizarea (50-100%). Local, la soiurile de vara se va semnala vestejirea vrejilor.
La speciile de semintoase (mar, par) predominante vor fi cresterea fructelor si acumularea zaharului, iar la sâmburoase (cais, piersic si prun), maturarea fructelor si recoltarea acestora.
Vita de vie se va afla la înfrunzire, cresterea lastarilor, precum si formarea si cresterea boabelor la soiurile de masa. Conditiile meteorologice vor fi favorabile desfasurarii lucrarilor agricole specifice (recoltare, erbicidari, prasile manuale, tratamente fito-sanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale).
ANM recomanda:
– Efectuarea tratamentelor fito-sanitare la culturile de câmp si la speciile pomi-viticole;
– Combaterea buruienilor (erbicidari, prasile mecanice/manuale) la culturile prasitoare;
– Continuarea lucrarilor de recoltare, transport si depozitare la culturile de toamna si pomii fructiferi; – Aplicarea irigatiilor pe terenurile agricole afectate de seceta pedologica;
– Eliberarea terenurilor de resturile vegetale.
Pe acelasi subiect:
- Prognoza agrometeorologică pentru perioada 2 – 8 iulie 2014
- Prognoza agrometeorologică pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2014
- Prognoza meteo pe trei luni: noiembrie, decembrie, ianuarie
- Prognoza agrometeorologică pentru perioada 27 iulie – 2 august 2013
- Prognoza agrometerologică pentru intervalul 11-17 iulie. Vremea în luna iulie