Cumpărături de Paşte: nu luaţi miel vândut la marginea străzii, atenţie la coaja ouălor!
Perioada premergătoare sărbătorilor de Paşte este una aglomerată la cumpărături, motiv pentru care mulţi români sunt mai puţin atenţi şi se lasă păcăliţi. Aflaţi cum trebuie să arate produsele sigure pentru consum care se vând în cantităţi mari în perioada premergătoare Paştelui, cum ar fi carnea preambalată (în special de miel), cozonacul, vopsea de ouă, […]
Perioada premergătoare sărbătorilor de Paşte este una aglomerată la cumpărături, motiv pentru care mulţi români sunt mai puţin atenţi şi se lasă păcăliţi. Aflaţi cum trebuie să arate produsele sigure pentru consum care se vând în cantităţi mari în perioada premergătoare Paştelui, cum ar fi carnea preambalată (în special de miel), cozonacul, vopsea de ouă, ouăle sau vinul.
„Recomand consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc”, avetizează Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), citat de Evenimentul Zilei.
Carnea trebuie să fie elastică, cu ştampilă, nelipicioasă. Experţii vă recomandă să cumpăraţi numai din locuri autorizate şi să verificaţi atent etichetele. Elementele obligatorii de etichetare trebuie să fie redactate în limba română fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Informaţiile de pe etichetă vor fi înscrise lizibil, aşezate în mod vizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene.
În perioada următoare specialiştii în protecţia consumatorilor vor verifica modul de comercializare a produselor alimentare de post, peşte, carne preambalată (în special de miel), cozonac, produse de patiserie, ciocolată şi produse de cacao, vopsea de ouă, vin.