Cum s-a mutat GRÂNARUL EUROPEI din România în Danemarca

România se află printre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai reduse producţii la hectar la grâu, porumb, floarea-soarelui şi cartofi, potrivit unui studiu comparativ realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Gândul. Astfel, anul trecut, randamentul mediu la producţia de grâu obţinută de fermierii din România a fost de 2.802 kg la hectar, […]

România se află printre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai reduse producţii la hectar la grâu, porumb, floarea-soarelui şi cartofi, potrivit unui studiu comparativ realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Gândul. Astfel, anul trecut, randamentul mediu la producţia de grâu obţinută de fermierii din România a fost de 2.802 kg la hectar, mai mic chiar şi decât în Bulgaria, unde a fost de 3.578 kg la hectar şi Grecia, cu 3.580 kg la hectar, conform cercetării INS, care citează şi date Eurostat New Cronos.

Cele mai mari producţii medii la grâu s-au înregistrat în Danemarca, Germania şi Regatul Unit, cu peste 7.900 kg la ha. Din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, România s-a situat, în anul 2010, pe locul patru între statele membre UE cultivatoare de grâu. La producţia de grâu România s-a clasat încă pe locul şapte în UE, din cauza randamentului, care a fost jumătate din randamentul mediu din ţările UE. Suprafaţa cultivată cu grâu la noi anul trecut a fost de 1,99 milioane hectare.

La porumb îi batem doar pe bulgari

La porumb, România s-a situat pe primul loc după suprafaţa cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producţie s-a situat pe locul doi, după Franţa datorită unui randament inferior, arată datele INS. De altfel, randamentul la porumb realizat în România, de 4 tone la hectar, este cel mai mic din UE, cu excepţia celui din Bulgaria, care are o producţie medie de 3,9 tone la hectar. Cea mai mare producţie la hectar din UE s-a înregistrat în Grecia, de 9,8 tone la ha şi Spania, cu 9,9 tone la ha.

La floarea-soarelui, dintre principalele state cultivatoare din UE, numai Portugalia şi Spania au o producţie mai mică decât România (1.560 kg la ha), deşi la noi floarea-soarelui este considerată printre culturile cu tradiţie. Din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu floarea-soarelui în anul 2010, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană. Producţia realizată anul trecut de 1,26 milioane tone de floarea-soarelui, a clasat ţara noastră pe locul trei după Franţa şi Bulgaria, ca urmare a randamentului mai mic cu 14,1% faţă de randamentul mediu al UE, se arată în studiul INS.

Citeşte mai mult în Gândul

Subiecte pe Agromonitor