Cum arată reforma politicii agricole comune

Cheltuielile din agricultură acaparează momentan 41% din bugetele anuale europene, reprezentând un punct cheie în formularea de politici europene. Din moment ce Parlamentul, Comisia și statele membre se pregătesc pentru demararea discuțiilor cu privire la stabilirea politicilor europene pentru perioada 2013-2020, vă vom ține la curent cu o serie de articole privind politica agricolă comună (PAC).

Politica agricolă comună a fost modificată ultima dată în anul 2003. După valul de aderări din 2004-2007 a devenit evident faptul că, în ciuda acordurilor temporare cu noile state membre în domeniul agricol, această politică va trebui adaptată noilor provocări, informează un comunicat al Parlamentului European.

Cum poate fi distribuit bugetul pentru agricultură în mod egal între noile și vechile state membre? Cum pot politicile europene să stimuleze fermierii pentru a adopta metode ecologice? Poate să garanteze UE un preț corect pentru fermieri? Care este poziția UE pe piața concurenței la nivel global? Acestea sunt doare câteva dintre subiectele care vor fi acoperite de discuțiile cu privire la noile politici agricole comune.

Politica agricolă comună: o politică pentru viitor

Agricultura a reprezentat un punct cheie în cadrul formulării de politici europene, încă de la începutul proiectului pentru integrare europeană. Politicile agricole au fost supuse mai multor schimbări de-a lungul anilor și au făcut obiectul unor discuții aprinse. Acest articol abordează istoria și evoluția politicilor agricole europene.

Ultima revizie a politicii agricole comune a avut loc în anul 2003. În lumina noilor provocări ivite după aderarea ultimelor 12 state la UE, a devenit clar că această politică trebuie să fie actualizată.

Cum poate fi împărțit bugetul pentru agricultură cât mai echitabil între statele membre? Cum poate contribui adoptarea de metode ecologice la atingerea obiectivelor de mediu stabilite la nivelul UE? Ce rol joacă inovația în formularea de politici agricole? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi dezbătute la masa tratativelor, când Parlamentul, Comisia și statele membre vor trasa orientările viitoare ale UE, politicile sale și bugetele aferente.

Europa după război

Reglementările din agricultură s-au numărat printre primele politici incluse în Tratatul de la Roma, semnat în 1957. Ele au reprezentat unul dintre pilonii în jurul căruia UE a lua ființă și s-a dezvoltat.

Pentru a evita pe viitor o penurie de alimente, asemănătoare celei de după cel de-al doilea război mondial, statele membre au căzut de acord asupra unor principii precum o piață unică, preferința pentru produsele din statele membre, solidaritate și stabilitate financiară pentru fermieri. Toate acestea, combinate cu stabilirea unui preț minim pentru produse, au dus la sporirea productivității în anii ce au urmat.

Politica agricolă comună în anii ’60 şi ’70

Noua politică s-a dovedit a fi de succes. Penuria de alimente a devenit o problemă de domeniul trecutului, consumatorii beneficiau de prețuri scăzute, iar fermierii primeau o contravaloare bună pentru recolta lor. Cu toate acestea, noile politici au dus la o altă extremă: producția în exces a unor alimente precum laptele, untul, etc. În plus, activitățile din agricultură deveneau din ce în ce mai costisitoare. Acest lucru a dus la dispariția micilor fermieri și consolidarea marilor companii.

Producția în exces din anii ’80

Nevoia de a raționaliza cheltuielile publice, evitarea excesului de producție și nevoia de politici ecologice au făcut ca planul de politici europene pentru agricultură să rămână în centrul reformei europene. Cota pentru a remedia producția în exces a fost introdusă în 1984, fiind urmată de introducerea unui plafon pentru cheltuieli agricole patru ani mai târziu.

Perioada 1992-2008

În 1992, șirul schimbărilor a continuat cu reformele MacSharry, care i-au făcut pe fermieri să se concentreze mai mult asupra cererii de pe piață. Introducerea unui ajutor financiar direct avea ca scop asigurarea unui nivel echilibrat de câștiguri.

Reformele s-au concentrat asupra scăderii prețurilor pentru consumatorul final și asupra îmbunătățirii poziției pe care fermierii europeni o aveau pe piața mondială. O atenție sporită era acordată și pentru metodele ecologice adoptate de fermieri.

În 1999, politicile agricole comune au suferit o modificare majoră. Atunci a fost introdus obiectivul pentru dezvoltarea zonelor rurale. Introducerea unui plafon pentru cheltuielile agricole avea menirea de a asigura plătitorii de taxe că toate costurile pentru politicile agricole nu scapă de sub control. În 2003 a fost adusă o reformă adițională care prevedea faptul că subvențiile vor fi acordate în conformitate cu standardele de mediu, de sănătate publică și de protecție a animalelor.

Pregătirea terenului pentru cea mai mare reformă a politicilor agricole comune

Comisia va prezenta noua propunere legislativă în toamna anului 2011. Reforma, a cărei demarare este programată pentru anul 2013, va conține cel mai probabil propuneri pentru un plan agricol european în conformitate cu standardele ecologice, și pentru o distribuție echitabilă a fondurilor între fermierii europeni. Noua reformă ar trebui, de asemenea, să îmbunătățească poziția competitivă a Europei pe plan mondial. Propunerile sale ar trebui să se alinieze cu planul de dezvoltare durabilă 2013-2020.