Constanţa: Apicultorii vând mierea pe preţuri de nimic

Mierea care pe rafturile magazinelor se vinde cu 15 – 20 de lei kilogramul pleacă de la producător cu preţul de 6 – 6,5 lei Ilie Şteflea e macaragiu de meserie, dar şi-a ales ca profesie „de plăcere“ apicultura. S-a îndrăgostit de această îndeletnicire dintr-o întâmplare, acum zeci de ani. „Mă ocup de asta din […]

Mierea care pe rafturile magazinelor se vinde cu 15 – 20 de lei kilogramul pleacă de la producător cu preţul de 6 – 6,5 lei

Ilie Şteflea e macaragiu de meserie, dar şi-a ales ca profesie „de plăcere“ apicultura. S-a îndrăgostit de această îndeletnicire dintr-o întâmplare, acum zeci de ani. „Mă ocup de asta din ’77. M-am apucat dintr-o prostie. Ajutam un frate şi mi-am dat seama că îmi place. Aveam vreo 20 de stupi la început“, povesteşte Ilie Şteflea.

Mai târziu, apicultura a devenit îndeletnicire de bază. După ce a ieşit la pensie, acum câţiva ani, Ilie Şteflea s-a stabilit cu soţia la Negreşti, un sat cu câteva sute de locuitori, în apropiere de Cobadin. Stau în pustietate şi le place. Nu duc lipsa aglomeraţiei din oraş. „Aici este viaţa noastră, nu la oraş. Aici ne place să stăm“, spun soţii Ilie şi Floarea Şteflea, în vârstă de 68 de ani.

Echipat ca un extraterestru, cât e ziua de lungă dădăceşte albinele. În jurul lui, zburătoarele zumzăie, de-ţi vine s-o iei la sănătoasa. Dar nu-i este teamă. El şi soţia s-au obişnuit cu înţepăturile. „Scot acul şi gata, ma doare puţin, dar trece“, povesteşte Floarea Şteflea.

Citeste mai mult in Adevarul

Subiecte pe Agromonitor