Comisia Europeană elimină taxele vamale pentru importurile din Ucraina
Comisia Europeană (CE) a adoptat, marți, o propunere privind abolirea, cu titlu temporar, a taxelor vamale percepute exporturilor ucrainene în Uniunea Europeană. În urma recentelor evenimente fără precedent din această țară și a provocărilor politice, economice și de securitate cu care se confruntă Ucraina, pe 6 martie, Consiliul European și-a afirmat disponibilitatea de a ajuta […]
Comisia Europeană (CE) a adoptat, marți, o propunere privind abolirea, cu titlu temporar, a taxelor vamale percepute exporturilor ucrainene în Uniunea Europeană.

În urma recentelor evenimente fără precedent din această țară și a provocărilor politice, economice și de securitate cu care se confruntă Ucraina, pe 6 martie, Consiliul European și-a afirmat disponibilitatea de a ajuta la stabilizarea economiei Ucrainei cu un pachet de măsuri. Una dintre acestea a fost acordarea de preferințe comerciale autonome, măsură prevăzută în propunerea adoptată astăzi în vederea reglementării de către Consiliul UE/Parlamentul European, precizează un comunicat al Comisiei Europene.
Potrivit CE, aceste preferințe comerciale vor fi acordate pentru o perioadă limitată, respectiv până la 1 noiembrie 2014.
„Joia trecută, șefii de stat și de guvern din UE au salutat pachetul de sprijin de 11 miliarde de euro prezentat de Comisia European pentru Ucraina. Comisia avansează repede cu implementarea acestui pachet de sprijin, iar astăzi a adoptat prima dintre măsurile prevăzute – un set de dispoziții comerciale unilaterale, care va reprezenta un beneficiu economic de aproximativ 500 de milioane de euro pe an. Această propunere este o măsură concretă, tangibilă a sprijinului UE pentru Ucraina”, a declarat președintele CE, Jose Manuel Barroso.
Cum va afecta agricultura românească eliminarea taxelor vamale la importurile din Ucraina
În sectorul agricol, mărfurile preponderente importate din Ucraina sunt îngrășămintele chimice. De asemenea, pentru fermierii români, eliminarea taxelor vamale va presupune un aflux major de cereale ucrainene pe piața Uniunii și o concurență pentru produsele similare românești.
Ucraina este unul dintre primii cinci jucători la nivel mondial pe piaţa de export atât pentru grâu, cât şi pentru porumb.
Potrivit unei analize a Ziarului Financiar, Ucraina, Rusia, România şi Bulgaria sunt cei patru jucători importanţi de pe piaţa cerealelor de la Marea Neagră şi competitori direcţi pentru comenzile care vin din pieţele tradiţionale de deficit din Orientul Mijlociu şi nordul Africii.
„Exporturile de cereale reprezintă unul din principalele canale de finanţare pentru agricultura din Ucraina dar şi pentru stat având în vedere că cele 20-24 de milioane de tone livrate sezon de sezon înseamnă o gură de aer de 5-6 miliarde de euro pentru economie”, scrie sursa citată.