Comisia Europeană a anunţat sursele infecţiei cu E.coli. ANSVSA: România nu a importat castraveţi organici din Spania.
Castraveţii bio din Spania, suspectaţi că ar fi cauzat infectarea cu bacteria Escherichia coli a 200 de persoane din Germania, nu au ajuns în România, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Comisia Europeană a notificat vineri, prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi alimentaţie (RASFF), cele 27 de state membre cu privire la sursele […]
Castraveţii bio din Spania, suspectaţi că ar fi cauzat infectarea cu bacteria Escherichia coli a 200 de persoane din Germania, nu au ajuns în România, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Comisia Europeană a notificat vineri, prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi alimentaţie (RASFF), cele 27 de state membre cu privire la sursele responsabile pentru contaminarea cu STEC, toxina care produce afecţiunea E.Coli, după ce Germania şi într-o măsură mai mică alte patru state membre au fost afectate de aceasta.
În cazurile apărute în Germania, infectarea a fost posibilă din cauza faptului că persoanele afectate nu au respectat normele minime de igienă în cazul consumului acestor legume, respectiv spălarea lor sub jet de apă, potrivit autorităţilor sanitare veterinare germane.
“Ţara noastră, în cadrul comerţului intracomunitar, nu a primit loturi din acest tip de legumă”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, citat de capital.
Autorităţile germane au informat vineri seară Comisia Europeană că au identificat drept una din sursele contaminării castraveţi organici importaţi din două provincii spaniole – Almeria şi Malaga. În prezent au loc investigaţii pentru a identifica alte surse potenţiale, în timp ce un transport de castraveţi având ca origine Olanda şi vânduţi în Germania este de asemenea verificat de autorităţile germane.
Autorităţile spaniole şi-au concentrat eforturile pe locul exact de producere al castraveţilor organici în cauză.