Cați bani nerambursabili vor putea primi tinerii fermieri din 2014
Potrivit draftului fisei măsurii „Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, tinerii fermieri vor putea primi fonduri europene de până la 60.000 de euro. [adsense] Sprijinul nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani. Acesta va fi acordat sub formă de primă, în două tranşe astfel: – […]
Potrivit draftului fisei măsurii „Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, tinerii fermieri vor putea primi fonduri europene de până la 60.000 de euro.
Sprijinul nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani. Acesta va fi acordat sub formă de primă, în două tranşe astfel:
– 70% din cuantumul maxim al sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
– 30% din cuantumul maxim al sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.
Condiții de eligibilitate pentru fondurile europene acordate tinerilor fermieri
Condiția este să deţină o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 15.000 şi 50.000 euro (valoare Producţie Standard.
Înainte de primirea celei de a doua tranșe de bani, tânărul fermier va trebui să demonstreze îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploatației agricole prin producția proprie comercializată în procent de minim 30% din valoarea primei tranșe de plată.
Acordarea celei de-a doua tranșe este condiționată de îndeplinirea implementării corecte a obiectivelor stabilite de tânărul fermier solicitant al fondurilor prin planul de afaceri. În cazul nerespectării planului de afaceri, se recuperează prima tranșă, proporțional în raport cu
obiectivele realizate.