Care sunt preocupările crescătorilor de bovine la sfârșitul anului 2013

Astăzi, 29 noiembrie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc o reuniune de lucru a Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), informează reprezentanții instituției. La eveniment au participat, pe de o parte, membri ai acestei FCBR împreună cu președintele Claudiu Frânc, alături de personalul tehnic al direcțiilor de specialitate din […]

crescatori-de-bovine-2013

Astăzi, 29 noiembrie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc o reuniune de lucru a Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), informează reprezentanții instituției.

La eveniment au participat, pe de o parte, membri ai acestei FCBR împreună cu președintele Claudiu Frânc, alături de personalul tehnic al direcțiilor de specialitate din minister. La întâlnire au luat parte și reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și membri ai Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).

Pe agenda de lucru a întrunirii au figurat mai multe probleme care au fost dezbătute, printre care situația FNCBR cu privire la Controlul Oficial al Producției (COP) și registrul genealogic, acordarea de adeverințe APIA pentru credit, normele metodologice ale legii pachetului laptelui, corectarea definițiilor din legea pajiștilor, sau aplicarea HG 102/2013 privind impozitarea construcțiilor zootehnice, respectiv a hotărârii ce privește tancurile de răcire a laptelui.

În partea a doua a sesiunii consiliul director al FNCBR a avut o reuniune de lucru cu secretarul de stat Daniel Botănoiu, în care s-au discutat problemele legate de modificarea legislației din sectorul de activitate, problemele curente ale federației, informări cu privire la emiterea legislației și stadiul în care aceasta se află, propuneri de îmbunătățire.