Cămaşa şi haina, Rusia şi Ucraina

Nu obişnuiesc să-mi încep articolele cu fraze de genul „Presa n-a înţeles nimic“. În marea majoritate a cazurilor, ele reflectă megalomania respectivului megagazetar şi nu situaţia de fapt.

De data aceasta însă, mi-e imposibil să nu observ fenomenul de orbire mediatică manifestat de zile întregi în presa românească. „Rusia taie gazul“, „Rusia închide robinetul“, „Rusia îngheaţă România“, „Vine frigul de la ruşi“, „Putin ne arde la gaz“ sunt titlurile care au invadat canalele TV şi ziarele. Practic, întreaga presă românească se chinuie, dincolo de nesfârşitele detalii tehnice legate de conducte, rezervoare şi electrocentrale să transmită opiniei publice imaginea unei Rusii chitite sadic împotriva României, care a aşteptat cu cinism să ne calce gerul ca să ne ia gazul. Analiştii pomenesc cu aere de atotştiutori de kaghebiştii care controlează Gazprom, de arma politică pe care o reprezintă gazul, de şantajul Kremlinului. Rusia, Rusia, Rusia. Şi România. Despre Ucraina, aproape nici un cuvânt cu litere mari.

Este un reflex îmbâcsit de autobăgare „patriotică“ în seamă de care constat, consternat, că suferă şi mulţi jurnalişti tineri. Pericolul „Marelui Frate“ de la Răsărit. Marota pe care Ceauşescu şi-a construit deceniile de minciună naţională. În clipa de faţă, România nu este din nici un punct de vedere un obiectiv de prim rang pentru Rusia. Suntem o ţară NATO şi UE, relaţiile noastre cu Rusia sunt în mare măsură „la pachet“, iar în plan bilateral sunt reci şi distante.

Cu excepţia vechii probleme, greu actualizabilă, a Tezaurului, România nu are diferende directe cu Rusia. Declaraţiile oficialilor ruşi în legătură cu România sunt protocolare, indiferente sau absente. Fireşte că e vorba de KGB şi de bomba fără gaz pe care Kremlinul o utilizează fără să şovăie, dar asta în relaţia cu UE, în conexiune cu Iran şi Qatar, nu cu România gărzilor patriotice din presa noastră.

Citeste mai mult in Gandul