Buzău: Înţărcatul mieilor, organizat în Penteleu

Filiala Buzău a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), în colaborare cu Consiliul Judeţean şi pensiuni din zona Munţilor Penteleu, a organizat sâmbătă, la Varlaam, comuna Gura Teghii, a treia ediţie a sărbătorii ‘Înţărcatul mieilor’. Publicul prezent a urmărit momentul plecării oilor la munte, care coincide cu înţărcatul mieilor, a degustat produse […]

Filiala Buzău a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), în colaborare cu Consiliul Judeţean şi pensiuni din zona Munţilor Penteleu, a organizat sâmbătă, la Varlaam, comuna Gura Teghii, a treia ediţie a sărbătorii ‘Înţărcatul mieilor’.

Publicul prezent a urmărit momentul plecării oilor la munte, care coincide cu înţărcatul mieilor, a degustat produse gastronomice specifice zonei – bulz de Varlaam, foi cu lapte – şi a participat la un concurs de preparare a brânzei şi a specialităţilor din brânză, la care au luat parte şi jurnalişti.

Totodată, a fost pregătită o expoziţie gastronomică tradiţională cu preparate specifice zonei Munţilor Buzăului.
‘Evenimentul are ca scop reînvierea tradiţiilor şi a gastronomiei locale, precum şi promovarea turismului în Masivul Penteleu, continuând astfel campania de susţinere a turismului rural din zona montană a judeţului Buzău’, a declarat, pentru Agerpres, Poliana Partal, preşedintele ANTREC Buzău.

Subiecte pe Agromonitor