Baciu, LAPAR: În zone agricole cu tradiție vezi porumbul până la genunchi, e strigător la cer
Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a declarat săptămâna aceasta, în cadrul unei conferințe, că agricultura trebuie făcută de specialiști, nu de impostori. El a deplâns starea agriculturii românești care este încă tributară subzistenței. Asta înseamnă producții mici, suprafețe mici, mecanizare rudimentară. „Agricultura în România se face, încă, pe […]
Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a declarat săptămâna aceasta, în cadrul unei conferințe, că agricultura trebuie făcută de specialiști, nu de impostori.
El a deplâns starea agriculturii românești care este încă tributară subzistenței. Asta înseamnă producții mici, suprafețe mici, mecanizare rudimentară.
„Agricultura în România se face, încă, pe suprafeţe foarte mici, rudimentar, cu utilaje care ar fi trebuit să fi fost de mult piese de muzeu. Ne clasăm pe ultimul loc în Europa, din punctul de vedere al interesului autorităţilor pentru agricultură şi al finanţării sectorului. Prin cedarea terenurilor agricole către alte ţări, vom face din ce în ce mai mult o agricultură de subzistenţă. Fermierii sunt decapitalizaţi, iar băncile au înţeles foarte greu că trebuie să finanţeze şi acest domeniu. În agricultură au intrat şi fel de fel de impostori. Au încercat marea cu degetul, au luat bani de la bănci, după care le-au lăsat în gaură”, a spus președintele LAPAR.
Acesta a subliniat că prin comparaţie cu alte ţări europene ca Franţa sau Spania, ţara noastră este mult mai slab dezvoltată.
„Ne mândrim cu recolte de 2.000 de kilograme de grâu şi de 4.000 de kilograme la porumb, dar culturile noastre reprezintă 30% din producţia de cereale a Franţei. Am distrus şi sistemul de irigaţii. În 1990, România iriga 3,3 milioane de hectare de teren agricol, iar Spania 300.000. Azi, în Spania sunt irigate 3,3 milioane de hectare, iar în România doar 300.000 de hectare. În zone agricole de tradiţie, Ialomiţa şi Buzău, vezi porumbul până la genunchi, iar recoltele sunt de numai 1.500 de kilograme la hectar. Aşa ceva e strigător la cer”, a mai declarat Laurențiu Baciu.